Nicolae Ciucă: Când democraţia prezintă anumite fisuri, prin acele fisuri îşi face loc extremismul şi naţionalismul

Nicolae Ciuca
Sursa foto: Inquam Photos / George Călin

Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a afirmat, marţi, la Iaşi, că, atunci când democraţia prezintă anumite fisuri, îşi fac loc extremismul şi naţionalismul, el considerând că este important să facem apel la raţiune, argumente şi soluţii.

„Este un fenomen care se întâmplă în mai multe ţări din Uniunea Europeană. Vedem că atunci când democraţia prezintă anumite fisuri, prin acele fisuri îşi face loc extremismul şi naţionalismul. Este o preocupare pentru toţi liderii politici, pentru toţi cei care cred în democraţie şi este un semnal prin care cu toţii trebuie să vedem unde poate să ducă evoluţia extremismului şi unde a dus extremismul de-a lungul istoriei”, a declarat liderul liberal, Nicolae Ciucă.

Potrivit lui Ciucă, extremismul nu a făcut nimic altceva decât „a sacrificat absolut totul, inclusiv vieţi omeneşti, pentru a demonstra ceva ce nu s-a împlinit niciodată”.

„Este important ca de fiecare dată să facem apel la raţiune, la echilibru, la argumente şi la soluţii care să menţină democraţia şi libertatea, valori pe care fiecare dintre noi ni le-am dorit şi ni le dorim în continuare”, a adăugat Nicolae Ciucă.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: