Regele Charles al III-lea, în vârstă de 75 de ani, a fost operat vineri pentru prostata mărită, după ce a fost internat în spital în cursul dimineţii, iar acum „se simte bine” şi se aşteaptă să petreacă cel puţin o noapte în spital, relatează BBC şi SkyNews.
Procedura a fost efectuată la spitalul privat London Clinic, unde şi Catherine, Prinţesa de Wales, a fost operată săptămâna trecută. Regele şi-a vizitat, de altfel, nora la spital, vineri dimineaţă, înainte de a fi operat.
Regina Camilla l-a însoţit pe rege la internare, dar a părăsit spitalul ulterior, în jurul orei locale 15:00.
O purtătoare de cuvânt a prim-ministrului Rishi Sunak a declarat că acesta i-a transmis regelui cele mai bune urări de „însănătoşire grabnică”.
Regele Charles şi-a făcut publică problema de sănătate săptămâna trecută, considerând că în acest fel transmite un mesaj către alţi bărbaţi să îşi facă un control al prostatei.
Palatului Buckingham a declarat că regele a fost „încântat să afle că diagnosticul său are un impact pozitiv asupra conştientizării sănătăţii publice”. De asemenea, el le-a mulţumit celor care i-au „trimis urările lor de bine”.
Prostata mărită, o problemă benignă a prostatei, care nu este canceroasă, este frecventă la bărbaţii în vârstă, potrivit NHS. Aproximativ unul din trei bărbaţi de peste 50 de ani va avea unele simptome ale unei prostate mărite, care este o glandă situată chiar sub vezica urinară.
Tratamentul medical la care a fost supus regele nu este atât de grav încât să necesite modificări constituţionale pentru rolul regelui ca şef de stat. Nu este nevoie de „consilieri de stat” care să ţină locul monarhului. Totuşi, angajamentele publice ale regelui vor fi amânate după ce va fi supus procedurii de corecţie a prostatei mărite.
Regele a fost tratat în acelaşi spital în care nora sa, Catherine, a fost supusă săptămâna trecută unei „operaţii abdominale”. În cazul ei, problema a fost mai gravă, dar nu este vorba despre cancer. După ce va fi externată, se aşteaptă ca ea să petreacă mai multe luni de recuperare acasă, în Windsor, ceea ce înseamnă că prinţesa nu va lua parte la nicio sarcină oficială până după Paşte.
Săptămâna aceasta a existat şi o a treia ştire despre problemele de sănătate din casa regală britanică. Sarah Ferguson, ducesa de York, fosta soţie a prinţului Andrew, fratele regelui Charles, a fost diagnosticată cu melanom malign, o formă de cancer de piele. Acesta a fost descoperit în timpul tratamentului pentru cancerul de sân cu care fusese diagnosticat vara trecută. „Bineînţeles că un alt diagnostic de cancer a fost un şoc, dar am un moral bun şi sunt recunoscătoare pentru numeroasele mesaje de dragoste şi sprijin”, a declarat ducesa, care a fost căsătorită cu prinţul Andrew.
Citește mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News