Românii care au plănuit să se căsătorească în 2024 trebuie să știe că este necesar să se prezinte cu mai multe documente la primărie, dar și la biserică.
Procedura înregistrării căsătoriei la primărie cuprinde mai mulți pași și, de asemenea, o serie de documente.
Astfel, viitorii soți trebuie să depună mai multe acte înainte de a ajunge în fața ofițerului de stare civilă.
În primul rând, viitorii soți trebuie să depună personal o declarație de căsătorie la primăria competentă.
În declarația de căsătorie, viitorii soți vor declara că nu cunosc niciun motiv de natură legală care să împiedice încheierea căsătoriei și vor menționa numele de familie pe care îl vor purta.
Căsătoria se încheie începând cu a 11-a zi de la depunerea declarației, în acest termen fiind cuprinse atât data afișării declarației de căsătorie, cât şi ziua în care se oficiază căsătoria.
Odată cu declarația de căsătorie, viitorii soți trebuie să prezinte următoarele acte:
Actele de identitate, în original;
Certificatele de naştere, în original și copie;
Certificatul medical privind starea sănătății, întocmit pe formular-tip, care trebuie să poarte numărul de înregistrare, data certă, sigiliul/ștampila unității sanitare, semnătura și parafa medicului (certificatele medicale sunt valabile 14 zile de la data emiterii și trebuie să cuprindă mențiunea că persoana se poate sau nu căsători;
Documente, în original și în copie, din care să rezulte desfacerea căsătoriei anterioare, dacă este cazul (actul de divorț sau certificatul de deces al fostului soț).
Citește mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News