Epic OneWater Brew este o bere care conține un ingredient mai aparte: apă reciclată de la dușurile, chiuvetele și mașinile de spălat dintr-o clădire rezidențială din San Francisco.
Berea poate fi consumată în condiții de siguranță, datorită unei serii de tratamente care includ microfiltrare și lumină ultravioletă, și este menită să atragă atenția asupra problemei lipsei de apă și a reutilizării acesteia, relatează CNN.
„La nivel global, clădirile folosesc 14% din toată apa potabilă. Aproape nicio clădire nu reutilizează această apă – asta încercăm să schimbăm”, spune Aaron Tartakovsky, CEO și cofondator al Epic Cleantec, compania de tratare a apei din San Francisco care produce berea în colaborare cu o fabrică de bere locală.
Berea de tip Kölsch, o băutură originară din Germania, a fost făcută cu apă gri reciclată de la o clădire de apartamente de lux cu 40 de etaje din San Francisco. Cu toate acestea, ea nu este de vânzare, deoarece reglementările interzic utilizarea apelor uzate reciclate în băuturile comerciale. Cel puțin deocamdată, scrie adevarul.ro.
Epic Cleantec echipează clădirile cu un sistem de reciclare a apei, astfel încât apele uzate nu mai trebuie să fie transportate la o instalație de tratare la distanță. Sistemul său reciclează până la 95% din apele uzate, spun reprezentanții companiei – fie ceea ce se numește ape negre, care provin de la toalete, fie ape gri, care provin de la chiuvete, mașini de spălat și dușuri. În plus, căldura recuperată de la apele uzate poate fi folosită pentru preîncălzirea apei de uz casnic.
În acest scop, folosește mai întâi un tratament biologic pentru a elimina materiile organice, apoi microfiltrarea prin intermediul unor membrane cu o grosime de doar 0,04 microni (aproximativ 0,05% din grosimea unui fir de păr uman) și, în cele din urmă, dezinfectarea prin lumină ultravioletă și clor, ceea ce face ca apa să poată fi reutilizată în aplicații nepotabile, cum ar fi spălarea toaletelor și a urinarelor, irigarea și spălarea rufelor. Sistemul instalat în Fifteen Fifty este proiectat să recicleze 7.500 de galoane de apă pe zi, sau până la 2,75 milioane de galoane pe an.
În acest scop, compania folosește mai întâi un tratament biologic pentru a elimina materiile organice, apoi microfiltrarea prin intermediul unor membrane cu o grosime de doar 0,04 microni (aproximativ 0,05% din grosimea unui fir de păr uman) și, în cele din urmă, dezinfectarea prin lumină ultravioletă și clor, ceea ce face ca apa să poată fi reutilizată în aplicații nepotabile, cum ar fi spălarea toaletelor, irigarea și spălarea rufelor. Sistemul instalat în Fifteen Fifty este proiectat să recicleze peste 28.000 de litri de apă pe zi.
„Ceea ce am făcut noi a fost să luăm o mulțime de principii existente în lumea apelor uzate și să le proiectăm pentru clădiri individuale”, a declarat Tartakovsky. „Facem pentru apă ceea ce a făcut energia solară pentru energie, adică ne îndepărtăm de o dependență exclusivă de o infrastructură mare și centralizată”.
Epic Cleantec spune că sistemul are și alte beneficii: căldura recuperată din apele uzate poate fi folosită pentru a preîncălzi apa caldă menajeră, reducând costurile de încălzire, iar materia organică din apele uzate poate fi folosită pentru a produce produse naturale de sol, utilizabile în amenajări peisagistice, grădini sau parcuri.
Ideea de a face bere cu ape uzate a apărut la finele anului 2022 și au fost produse puțin peste 7.000 de cutii, ca „efort educațional”, folosind 2.000 de galoane (1 galon are 3,7 litri) de apă reciclată.
Apa reciclată este folosită deja ca sursă de apă potabilă în locuri precum California de Sus, Singapore și Australia, iar Epic Cleantec poartă în prezent discuții cu unii dintre cei mai mari producători de bere din lume, pentru că nu este doar „o poveste interesantă de mediu, ci berea chiar are un gust cu adevărat bun”, susține Tartakovsky.
Autor
-
Adrian Pavel, redactor PS News. Cu o experienţă de peste 10 ani în presă, Adrian Pavel se descrie ca fiind un împătimit al noutăţilor, practic dependent de ştiri. Încearcă de fiecare dată să fie la curent cu tot ceea ce se întâmplă în ţară şi în străinătate şi să ofere cele mai calde informaţii cititorilor. Este adeptul zicalei „Nimeni nu e sărac cu duhul, e doar mai puţin informat”.
View all posts
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News