A fost semnat contractul de finanţare a campusului de învăţământ profesional dual de la Baia Mare

Contractul de finanţare prin PNRR a campusului de învăţământ profesional integrat în regim dual din Regiunea de Nord-Vest, care va fi construit la marginea municipiului Baia Mare, a fost semnat, pe 6 septembrie, în prezenţa ministrului Educaţiei, Ligia Deca.

De asemenea, a fost semnat şi contractul prin care vor fi achiziţionate 31 de microbuze şcolare electrice pentru localităţi din judeţul Maramureş.

La ceremonia de semnare care a avut loc pe terenul unde va fi construit campusul la limita dintre oraşul Baia Sprie şi municipiul Baia Mare, au mai fost prezenţi preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Maramureş, Ionel Bogdan, partenerii implicaţi în proiect şi primarii mai multor localităţi rurale şi urbane.

În cuvântul său, ministrul Ligia Deca a subliniat importanţa construirii campusurilor profesionale care au finanţarea asigurată prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR).

„Acest program din cadrul PNRR adună mediul privat, şcoala, comunitatea publică locală şi autorităţile împreună pentru a crea excelenţă în învăţământul profesional tehnologic dual (…) Este vorba ca şcoala să lucreze mult mai aproape de comunităţi şi de mediul economic pentru ca absolvenţii să se integreze natural, lin, fără nici un fel de probleme pe piaţa muncii. Este un program naţional de 338 milioane de euro, la care ţinta iniţială asumată de România este de zece campusuri, în toată ţara. Având în vedere interesul pe care autorităţile publice locale ni l-au semnalat dinainte de a lansa ghidul, am gândit o formulă prin care să avem cel puţin două campusuri în fiecare regiune de dezvoltare. Însă, surpriză, am primit peste 35 de aplicaţii, dintre care 29 de foarte bună calitate. Şi, planul iniţial de zece astfel de campusuri s-a transformat în credinţa că este bine menţinem toate aceste iniţiative mai ales că noua lege a învăţământului preuniversitar spune că din anul 2029-2030 nu vom mai avea altfel de învăţământ decât învăţământ dual”, a spus Ligia Deca.

Ministrul a subliniat că numai prin parteneriate solide clădite între comunitatea de afaceri şi administraţia locală se pot naşte asemenea campusuri.

„Dacă există parteneriate solide, dacă există angajament pentru infrastructuri care într-adevăr să atragă copii, să stimuleze familiile, să aleagă această rută, ar fi păcat să nu investim în asta! Într-adevăr acest proiect (Maramureş n.red.) este unul deosebit. Am avut veşti pe totul parcursul designului (arhitectură clădiri, spaţii verzi, dotări, săli de cursuri, laboratoare, bibliotecă, sali de sport, bazin de înot şi zonă de recreere n.red.) proiectului şi sunt foarte bucuroasă să văd rezultatele evaluării şi punctajul deosebit pe care l-a primit. Acest proiect a mai făcut un lucru; a adus atenţia asupra nevoii de a avea astfel de campusuri nu numai în zonele cu demografie în creştere, că vin oamenii în acele zone, automat pentru că există o concentare acolo istorică, cum e Clujul, Iaşi (…) Avem nevoie de aceste campusuri pentru ca zonele superbe din ţara noastră, zonele cu un potenţial enorm să-şi recâştige tinerii care altfel îşi caută drum în altă parte. De altfel, acest campus mai face un lucru; dă un orizont copiilor care aleg să înveţe o meserie încă de timpuriu”, a mai adăugat Ligia Deca.

Ministrul Educaţiei a apreciat şi implicarea CJ Maramureş şi a mediului economic în realizarea proiectului. „CJ mai spune ceva; nu este un proiect din care se atrag fonduri europene. Este un proiect pe care comunitatea şi-l doreşte şi în care investeşte. În paralel, încercăm să avem un nivel crescut de calitate pentru învăţământul preuniversitar în tot judeţul. Există două motive pentru care oamenii din zona rurală ni le povestesc când vine vorba despre cauzele abandonului şcolar. Unul dintre motive ţine dintre posibilitatea de a oferi o masă la şcoală, şi celălalt motiv este posibilitatea de a asigura decontul transportului. Este de dorit şi foarte sigur să avem transport asigurat prin microbuze şcolare. Mă bucur tare mult că, astăzi, semnăm şi proiectul prin care CJ achiziţionează 31 de microbuze sustenabile, 31 de microbuze care intră rapid în învăţământul preuniversitar”, a declarat Ligia Deca.

Potrivit serviciului de comunicare al CJ, proiectul „Consorţiu regional pentru învăţământ dual Maramureş” a fost clasat pe locul 10 din cele 29 aflate pe lista proiectelor eligibile.

Proiectul are o valoare de 25 de milioane de euro – 21 de milioane de euro sunt asiguraţi din fonduri europene, prin PNRR, restul din bugetul Consiliului Judeţean.

Campusul pentru învăţământ dual va fi pus la dispoziţia Consorţiului Regional pentru Învăţământ Dual, din care fac parte, pe lângă Consiliul Judeţean Maramureş, Aramis Invest, Eaton Electro Producţie şi Universal Alloy Corporation Europe, Universitatea de Vest „Vasile Goldiş”, Liceul Tehnologic „Transilvania”, Colegiul Tehnic „George Bariţiu”, Liceul Tehnologic de Transporturi Auto din Baia Sprie şi Şcoala „Lucian Blaga” din comuna Fărcaşa. Investiţia are ca termen de finalizare luna septembrie 2025.

Citește mai mult pe administratie.ro

 

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și:

Media PNL