A început pelerinajul religios de la Iaşi. Racla cu moaştele Sfintei Cuvioasei Parascheva a fost scoasă din Catedrală

Racla cu moaştele Sfintei Cuvioasei Parascheva
Sursa foto: doxologia.ro

Racla cu moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva a fost scoasă, sâmbătă dimineaţă, din incinta Catedralei Mitropolitane Iaşi, fiind apoi depusă, după o scurtă procesiune, în baldachinul special amenajat în curtea lăcaşului de cult. Mii de oameni aşteaptă deja la rând, autorităţile aşteptând cel mai mare aflux de pelerini în perioada 13-14 octombrie.

La evenimentul religios organizat sâmbătă dimineaţă au asistat sute de persoane, iar la rândul format pe străzile din jurul catedralei aşteaptă deja mii de pelerini.

În total, 32 de preoţi au participat la momentul scoaterii raclei cu moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva din incinta Catedralei Mitropolitane, racla fiind purtată pe rând de câte opt preoţi şi aşezată apoi în baldachinul amenajat în curtea catedralei. Ceremonia religioasă a durat câteva zeci de minute, sute de oameni asistând la acest moment.

La rândul format pe străzile din centrul oraşului, câteva mii de oameni aşteaptă pentru a se închina la sfintele moaşte.

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și:

Media PNL