Medicii le recomandă românilor să își facă vaccinul antigripal. Schimbările frecvente ale vremii au devansat sezonul îmbolnăvirilor, iar spitalele sunt pline de pacienți. Pentru al doilea an, vaccinurile gripale gratuite se iau de la farmacii, cu rețetă de la medicul de familie. După care oamenii trebuie să revină la cabinet, pentru a fi vaccinați.
Camerele de gardă ale spitalelor de boli infecțioase sunt aglomerate în această perioadă. Medicii spun că virusul gripal a început să prindă amploare, iar vaccinarea este esențială.
„Persoanele cu comorbidități, peste 60-65 de ani sau copiii între vârstele 6 luni și 4 ani trebuie vaccinați antigripal. Nevaccinarea poate să ducă la multiple complicații și această creștere a comorbidităților necesitând de foarte multe ori internare în terapie intensivă”, avertizează Cristian Oancea, managerul Spitalului de Boli Infecțioase din Timișoara.
„Nu m-am vaccinat, dar în general sunt pentru vaccin. Mai ales soțul meu, el în fiecare an se vaccinează antigripal”, spune o doamnă.
„Anul trecut, am trecut peste că nu știu de ce nu au fost vaccinuri, dar acum aș prefera să mă vaccinez”, spune o altă femeie.
„- Vaccin, vitamine.
– V-ați vaccinat antigripal?
– Da”, spune o altă doamnă.
„În România, vaccinul antigripal este gratuit pentru minori, pentru bolnavi cronici peste 45 de ani, dar și pentru vârstnicii peste 65 de ani”, transmite Mihai Vălușescu, jurnalist Digi24.
Acesta se eliberează pe baza unei rețete de la medicul de familie.
„A fost un trend descendent, la un moment dat, după toată pandemia și anul trecut am avut foarte multe cazuri de gripă A, cazuri care au fost destul de complicate unele sau neplăcute și oamenii au învățat, cred că din sezonul trecut, că în toată goana după antivirale și în toată simptomatologia care este specific gripală e mai bine să previi”, explică Anda Vija, farmacist.
Pentru cei care au frică de ac există varianta vaccinului sub formă de spray.
„El este foarte simplu, este un tub care are un căpăcel. Îi scoatem căpăcelul și se apasă câte jumătate de doză în fiecare nară”, explică farmacistul.
Vârful sezonului gripal în țara noastră va fi atins în lunile de iarnă, atrag atenția medicii.
Citește mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News