Confruntat cu o progresie activă a virusului pestei porcine africane (PPA) în Europa, Ministerul Agriculturii și Suveranității Alimentare franceze implementează un nou plan de acțiune. În România, crescătorii de porci se plâng că prevenția nu prea funcționează, iar măsurile luate în cazul mistreților nu sunt suficiente.
Elaborat în consultare cu profesioniștii din industria porcilor și cu părțile interesate din sectorul de vânătoare, acest plan consolidează sistemul instituit în ianuarie 2022 în jurul a trei obiective: prevenirea introducerii și răspândirii bolii in teritoriu, detectarea posibilității răspândirii acesteia, prin supraveghere activă și al treilea obiectiv-anticiparea colectiva a unei situații de criză.
În același timp, timp de aproape doi ani, au avut loc numeroase schimburi între autoritățile franceze și chineze, care au culminat cu un memorandum semnat în 2021 care face posibilă păstrarea exporturilor franceze de produse din carne de porc către China chiar si in cazul in care intr-o zona din Franța apare PPA.
Un plan axat pe operaționalitate
Acest nou plan actualizează și extinde planul de prevenire a pestei porcine africane publicat în ianuarie 2022 si vizează următoarele obiective:
- Limitarea virusului în afara teritoriului național, în special printr-o cooperare transfrontalieră consolidată cu Italia și o conștientizare puternică în rândul transporturilor;
- Controlează populațiile de mistreți și monitorizează starea de sănătate a acestora pentru a depista cât mai devreme boala;
- Îmbunătățirea nivelului de biosecuritate
România – mai ușor cu prevenția
În România, în teorie, prevenirea (măsurile de biosecuritate şi igienă) şi combaterea rapidă a potenţialelor focare este foarte importantă și toate animalele suspecte trebuie ucise şi distruse, conform legislaţiei în vigoare.
În realitate, crescătorii de porci se plâng că prevenția nu prea funcționează, iar măsurile luate în cazul mistreților nu sunt suficiente, aceștia ramanad în număr mare și prezentând un risc extrem de ridicat de a răspândi boala în rândul porcilor.
Mistreţii care dezvoltă imunitate la virusul PPA
Din păcate, există un alt fenomen : apariţia mistreţilor care dezvoltă imunitate la virusul PPA. „Această specie are viitor, nefiind ameninţată cu dispariţia” este de părere dr. Mihai Sorin Voloşeniuc, şeful DSVSA Suceava.
In urma cu o luna, specialistul sucevean semnala un al doilea caz de mistreţ care „a dezvoltat anticorpi, supravieţuind pestei porcine africane (PPA)”. Acesta a fost înregistrat în urma unei partide de vânătoare .
In cazul acestui mistret, testul PCR a ieşit negativ, ceea ce infirma infectarea cu virusul PPA. În schimb, surprinzător, pozitiv a fost rezultatul testului Eliza, ceea ce a dus la concluzia că, având anticorpi, respectivul porc sălbatic s-ar fi îmbolnăvit de PPA, dar ar fi supravieţuit.
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News