Mișcările propagandistice ale celor din noua alianță a dreptei lui Iohannis și Blaga, ACL, sunt inutile în cadrul acestei campanii, deoarece ele nu pot nega un lucru pe care toată lumea îl știe sau cel puțin cei care vor să îl accepte: fără Udrea, Macovei și Băsescu, dacă Iohannis ajunge în turul 2, acesta nu câștigă. Deci, orice discurs al celor din ACL cum că ei nu vor da mâna niciodată cu Băsescu și oamenii săi reprezintă doar o propagandă de doi bani, pentru că în turul doi vor trebui să accepte că Iohannis + Udrea + Macovei + Băsescu = Love.
Această realitate cruntă pentru „aceliști” îi transformă în niște personaje extrem de frustrate. De fiecare dată când li se spune că sunt oamenii lui Băsescu sau că or să ajungă în aceeași barcă cu Băsescu, Udrea și Macovei, aceștia încep să se crizeze peste măsură. Probabil cele mai bune dovezi sunt în emisiunile la care aceștia participă. Peneliștii „generalului” Iohannis, după ce au capitulat în fața dușmanului din urmă cu 2 ani, PDL, acum vor trebui să depună armele de tot și să se împace cu ideea că nu sunt altceva decât o piesă din jocul pentru turul 2, alături de cel pe care până mai ieri îl condamnau și îl acuzau că a distrus țara, Traian Băsescu.
La propagandă, cei din PDL și oamenii lui Băsescu se pricep de minune, reușind să stăvilească toată furia care s-ar putea îndrepta împotriva lor din partea celor care încă ar mai vota PNL. Simpatizanții acestei forme fără fond a liberalismului, PNL, au trecut peste „măritișul” cu PDL, însă nu se știe cum vor reacționa la concubinajul cu Traian Băsescu, Elena Udrea și Macovei.
Atât politicienii din ACL, cât și militanții celor două partide componente ale alianței trebuie să știe un lucru foarte simplu: candidatul lor, fără susținerea lui Traian Băsescu, Elena Udrea și Monica Macovei nu are niciun fel de șansă dacă ajunge în turul 2! ACL nu întrunește mai mult de 30%, în timp ce PSD stă bine mersi la 41-42%. Pentru a reuși să câștige, ACL va trebui să se „pupe” cu PMP și Macovei, deoarece dacă aceste două componente ale dreptei nu își vor scoate oamenii să voteze, armata „generalului” Iohannis se va scufunda în fața legiunii pesediste.
Însă, politicienii rămân politicieni, iar ipocrizia este la ea acasă în ceea ce îi privește. Vedem cum purtătorii de cuvinte ai PNL sau chiar PDL se simt foarte atacați în momentul în care li se prezintă această realitate. Se comportă ca și cum ar fi niște crăiese ale politicii, nepătate de jocurile murdare. Abia în campania pentru turul 2 li se va da arama pe față.
Întrebarea este următoare: dacă militanții PNL și votanții PNL conștientizează această realitate, mai ajunge generalul lor, el lider maximo al liberalilor-neliberali, în turul 2? Că Iohannis fără sprijinul PNL are doar susținerea PDL-ului, iar electoratul PDL este în acest moment la pământ.
Așadar, îndemn către cei care încă ar mai vota PNL: gândiți când votați, nu acționați impulsionați de niște personaje, care pentru a-și ascunde frustrările lansează atacuri de fațadă înspre Traian Băsescu și PMP. Și încă un lucru, citiți discursurile lui Iohannis și poziționările purtătorului de cuvânt al PNL, o să aveți o surpriză – parcă ar fi scrise de la Cotroceni.
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News