Vicepreședintele al Asociației Comunelor din România, ACoR, primarul din Sadu, Valentin Ivan, s-a întâlnit marți cu premierul Ilie Bolojan pentru a discuta problemele legate de modul în care funcționează administrația locală și cum ar trebui impuse măsurile de austeritate.
„Valentin Ivan a semnalat existența unor inechități în ceea ce privește numărul de personal și nivelul de salarizare din administrația locală, cu impact asupra motivației și performanței profesionale. Acesta a subliniat că principiul „pentru muncă egală, plată egală” nu este aplicat uniform și că este necesară o abordare bazată pe buna-credință și echilibru.
În intervenția sa, reprezentantul ACoR a afirmat că aparatul de stat, atât la nivel central, cât și local, funcționează ca un sistem interdependent, iar reformele trebuie realizate coerent și etapizat, cu respectarea funcționalității instituționale. Totodată, a precizat că primarii trebuie să fie parte a soluției, nu considerați o problemă în procesul de reformă administrativă”, anunță ACoR într-un comunicat de presă.
Acesta susține că a respins tezele apărute în spațiul public potrivit cărora primarii ar urmări privilegii sau că autonomia locală ar însemna lipsa regulilor, precizând că administrația locală susține integritatea, disciplina fiscală și respectarea legii.
„Autoritățile locale solicită stabilitate, predictibilitate și cooperare din partea autorităților centrale, precum și un cadru legislativ și financiar coerent, care să permită exercitarea eficientă a atribuțiilor legale”, susține primarul.
Citește mai mult AICI.
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News












