Acţiunile Moderna au crescut marţi cu aproape 14%. Care este motivul

Sursă foto: X

Acţiunile Moderna au crescut marţi cu aproape 14%, deoarece firma de brokeraj Oppenheimer a îmbunătăţit ratingul acestora, iar CEO-ul producătorului de vaccinuri a reiterat obiectivul companiei de a obţine o creştere a vânzărilor în 2025, transmite Reuters.

În 2023, acţiunile companiei au scăzut cu aproape 45%, marcând cea mai proastă performanţă anuală până în prezent, împovărată de vânzările slabe ale vaccinului său pentru COVID-19.

”Odată cu lansarea aşteptată a candidatului nostru pentru vaccin RSV (virusul sinciţial respirator) în 2024 şi posibila lansare a vaccinului nostru combinat antigripal/COVID încă din 2025, credem că Moderna va experimenta o creştere a vânzărilor în 2025”, a spus CEO-ul Stéphane Bancel într-o scrisoare către acţionari.

Potrivit firmei Oppenheimer, Moderna ar putea avea cinci produse pe piaţă până în 2026.

Acţiunile Moderna au scăzut cu 29% în 2022, după ce s-au dublat în 2021. Acţiunile au înregistrat o creştere de cinci ori în 2020.

Tlturile Moderna au fost marţi printre cele mai mari câştigătoare în cadrul indicelui S&P 500 Healthcare.

Citește mai mult AICI

 

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: