Activele fondurilor de pensii facultative au crescut cu 28% într-un an

Bani
Sursa foto: Inquam Photos /Octav Ganea

Fondurile de pensii facultative aveau active în valoare de 4,82 miliarde de lei, la finalul lunii ianuarie 2024, în creştere cu 28% comparativ cu nivelul înregistrat la aceeaşi dată a anului anterior, conform unui raport al Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF).

„Cele mai multe investiţii au fost efectuate local (96%), majoritatea fiind denominate în lei (90%)”, se menţionează în raport.

Potrivit sursei citate, valoarea contribuţiilor virate în luna ianuarie a fost de 57,7 milioane de lei, în timp ce contribuţia medie a fost 170 de lei.

La finalul lunii ianuarie, titlurile de stat deţineau cea mai mare pondere în cadrul activelor, de 3,197 miliarde de lei, respectiv 66,3%. Pe locul doi se aflau acţiunile, cu 1,227 miliarde de lei (25,4%). Obligaţiunile corporative se situau pe locul trei din acest punct de vedere, cu 191,024 milioane de lei, respectiv 4% din totalul activelor, iar fondurile de investiţii însumau 96,4 milioane lei (2%).

Potrivit datelor ASF, fondurile de pensii facultative aveau 717.517 de participanţi în ianuarie 2024.

Pe Pilonul III sunt active următoarele fonduri de pensii: Aegon Esential, Azt Moderato, Azt Vivace, BCR Plus, BRD Medio, Generali Stabil, NN Activ, NN Optim, Pensia Mea şi Raiffeisen Acumulare.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și:

Media PNL