Acuzații de reclasificări abuzive în cazul persoanelor cu dizabilități

persoane cu dizabilități
Sursă foto: Freepik

Daniela Tontsch, președinta Consiliului Național al Dizabilității din România, acuză Guvernul că a ignorat din nou persoanele cu dizabilități în pachetul de măsuri fiscale anunțat.

Invitată la Prima News, Tontsch a criticat dur eliminarea unor drepturi garantate prin lege și înlocuirea lor cu ajutoare temporare, pe care le consideră insuficiente și nedrepte.

„Nu s-a ținut cont de cei care trăiesc singuri, de familiile monoparentale cu copii cu dizabilități sau de cei care supraviețuiesc doar din indemnizația de handicap”, a spus Daniela Tontsch, subliniind că persoanele cu handicap grav sunt deja printre cele mai vulnerabile social.

Președinta CNDR respinge categoric introducerea pragurilor pentru reducerea impozitelor și acuză Guvernul că a luat decizii fără consultare.

Daniela Tontsch atrage atenția și asupra efectelor recentei modificări a criteriilor de încadrare în grad de handicap, care ar fi dus la reclasificări abuzive în cazul unor pacienți cu boli grave, doar pentru ca statul să facă economii.

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: