Aderarea României la Schengen, pe agenda discuţiilor dintre Iohannis şi cancelarul Germaniei

Sursa foto: Captura video

Aderarea României la spaţiul Schengen cu frontierele terestre s-a aflat, vineri, pe agenda discuţiilor dintre preşedintele Klaus Iohannis şi cancelarul Germaniei, Olaf Scholz, iar Iohannis a afirmat că România îndeplineşte rolul de garant al securităţii la frontiera externă a Uniunii Europene şi a adăugat că aderarea deplină la Schengen va consolida acest spaţiu.

Preşedintele Klaus Iohannis a avut vineri, consultări bilaterale cu Cancelarul Republicii Federale Germania, Olaf Scholz, cu prilejul vizitei oficiale la Berlin.

Administraţia Prezidenţială a transmis că agenda discuţiilor a cuprins cooperarea româno-germană pe toate planurile, cu accent deosebit pe dezvoltarea relaţiilor economice, stimularea investiţiilor şi întărirea cooperării în sfera afacerilor europene şi a securităţii.
”Preşedintele Klaus Iohannis şi Cancelarul Olaf Scholz au subliniat relaţiile excelente dintre România şi Germania, de natură strategică, care se bazează pe o prietenie tradiţională şi pe legături istorice şi interumane îndelungate. Cei doi oficiali au exprimat, de asemenea, angajamentul pentru extinderea cooperării în toate domeniile de interes comun.  Preşedintele României a arătat, în cadrul întrevederii, că relaţiile dintre ţara noastră şi Republica Federală Germania au un caracter strategic care se bazează pe interesele legate de asigurarea prosperităţii şi a securităţii europene, şi pe acţiunea coordonată pentru atingerea acestor obiective, atât în cadrul Uniunii Europene, cât şi ca aliaţi în cadrul NATO”, a transmis Administraţia Prezidenţială.
De asemenea, Klaus Iohannis a accentuat, totodată, importanţa cooperării economice şi a echilibrării balanţei comerciale, Germania fiind principalul partener comercial al României şi al doilea investitor în economia românească.
Totodată, în cadrul discuţiei a fost evidenţiată şi dorinţa comună pentru dezvoltarea în continuare a cooperării în domenii de cooperare deja tradiţionale, dar şi în domeniul noilor tehnologii, prin sprijinirea redresării economiilor europene pe baze durabile.
Un loc important pe agenda discuţiilor dintre Preşedintele Klaus Iohannis şi Cancelarul Olaf Scholz l-au avut provocările cu care se confruntă Uniunea Europeană în actualul context intern şi internaţional, fiind evidenţiate căile cele mai potrivite pentru menţinerea unităţii de acţiune a UE, a competitivităţii şi a securităţii sale.
”Preşedintele României şi Cancelarul Federal au discutat despre modalităţile de avansare a proiectului european, importanţa menţinerii coeziunii, unităţii şi solidarităţii europene. Au accentuat, în context, necesitatea conlucrării mai strânse între toate statele membre şi a eficientizării procedurilor, astfel încât Uniunea Europeană să poată răspunde eficient necesităţii de a-şi asigura competitivitatea şi influenţa la scară globală. UE trebuie să răspundă, în acelaşi timp, nevoilor şi temerilor actuale ale cetăţenilor, pentru a apăra astfel democraţia şi proiectul european în faţa creşterii influenţei forţelor populist-extremiste”, a mai precizat Administraţia Prezidenţială.
In cadrul întâlnirii, Klaus Iohannis a subliniat că România va rămâne un factor de stabilitate şi echilibru în regiune şi în Europa, iar consolidarea acestui statut reprezintă un angajament al autorităţilor române.
”Aderarea României la spaţiul Schengen cu frontierele terestre s-a aflat, de asemenea, pe agenda discuţiilor, iar Preşedintele Klaus Iohannis a mulţumit Germaniei pentru sprijinul activ şi pentru abordarea constructivă. A subliniat că ţara noastră îşi îndeplineşte rolul de garant al securităţii la frontiera externă a UE, fapt recunoscut la nivel european, iar aderarea deplină la Schengen va consolida acest spaţiu. La rândul său, Cancelarul Scholz a reasigurat România de sprijinul Germaniei astfel încât să adere complet la Spaţiul Schengen cât mai curând posibil”, a mai precizat sursa citată.
Din perspectiva războiului din Ucraina, care ridică serioase provocări de securitate Europei, Preşedintele României a subliniat că Germania este un aliat de încredere al ţării noastre, care contribuie semnificativ la asigurarea securităţii noastre prin întărirea Flancului Estic al NATO şi prin sprijinirea Ucrainei pentru a rezista agresiunii ruse.
Cu acest prilej, cancelarul german l-a informat pe preşedintele României cu privire la discuţia telefonică pe care a avut-o cu preşedintele Rusiei, în care i-a cerut să oprească atacurile asupra Ucrainei.
De asemenea, au fost discutate şi aspecte care ţin de întărirea cooperării militare şi a posturii de descurajare a NATO, inclusiv sprijinul acordat de Germania României pentru consolidarea apărării aeriene. A fost amintită importanţa strategică a Mării Negre în actualul context de securitate, fiind necesară o prezenţă sporită a NATO în regiune, ceea ce face necesară includerea problematicii Mării Negre în toate procesele relevante pentru consolidarea securităţii spaţiului euroatlantic.
”Preşedintele Klaus Iohannis şi Cancelarul Olaf Scholz au abordat şi consolidarea relaţiei transatlantice, ca factor esenţial pentru asigurarea securităţii europene, inclusiv din perspectiva instalării unei noi Administraţii la Casa Albă la începutul anului viitor. În ceea ce priveşte asigurarea securităţii europene, Preşedintele României a subliniat că este necesară continuarea sprijinului pentru Ucraina. Preşedintele României şi Cancelarul Federal au subliniat şi necesitatea oferirii unui ajutor susţinut Republicii Moldova pentru asigurarea bunăstării, a securităţii şi a parcursului său european, care a fost reafirmat prin recentul referendum şi prin realegerea Preşedintei Maia Sandu. În acest context, a fost reiterat sprijinul pentru parcursul european al Republicii Moldova, al Ucrainei şi al partenerilor din Balcanii de Vest, pe baza meritelor proprii ale candidaţilor în procesele de reformă”, a mai precizat Administraţia Prezidenţială.
Pe agendă s-au mai aflat şi subiecte legate de relaţiile inter-umane dintre cele două ţări. Preşedintele Klaus Iohannis şi Cancelarul Olaf Scholz au fost de acord că importanta comunitate românească din Germania şi minoritatea germană din România joacă un rol esenţial de catalizatori ai dialogului şi ai cooperării în relaţia româno-germană.
Citeste mai mult AICI

 

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: