Comisarul european pentru Transporturi, Adina Vălean, susţine că preşedintele Klaus Iohannis ”are toate şansele” să obţină o funcţie europeană de anvergură, inclusiv pe cea de preşedinte al Consiliului European. Adina Vălean consideră că a venit rândul României să primească un post de rang înalt în UE, după ce Polonia a avut deja două oportunităţi: a condus Parlamentul European prin Jerzy Buzek, între 2009 şi 2012, şi Consiliul European prin Donald Tusk, între 2014 şi 2019.
Adina Vălean, comisarul european pentru Transporturi, a fost întrebată în emisiunea Insider politic, difuzată sâmbătă la Prima TV, ce şanse are preşedintele Klaus Iohannis să obţină o funcţie europeană de rang înalt.
”Eu cred că are toate şansele. Totuşi, domnia sa nu e singur, reprezintă România, ne reprezintă pe noi toţi. Deci ce şanse are România să obţină o funcţie la nivel înalt. Sigur, nu oricine din România poate să acceadă, e vorba de preşedinte, mai ales un preşedinte cu un mandat lung, care-l face bine-cunoscut în mediul european şi internaţional, are toate şansele. E adevărat, şi domnia sa a spus-o în discursul de la Strasbourg, că ţările din Estul Europei încă nu au ajuns la împlinirea unui potenţial deplin în a ocupa funcţii de nivel înalt în Europa, tot rămâne cumva clubul băieţilor mai vechi. Dacă ne uităm în Est, România sare-n ochi. Polonia a vut două ocazii, a fost preşedintele Parlamentului European (Jerzy Buzek) şi preşedintele Consiliului European (Donald Tusk). Deci Polonia a tot fost, acum România ar trebui în mod natural, şi prin faptul că avem o poziţie de stabilitate, de seriozitate în politicile europene, de sprijin pentru toţi. Noi suntem un element pozitiv. Plus faptul că suntem o ţară mare. Deci are toate şansele”, a spus Adina Vălean la Prima TV.
Citeste mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News