Administrația Străzilor, obligată să despăgubească un bărbat care s-a accidentat în București, din cauza unei gropi

Sursă foto: Petru Tudorachi

Judecătoria Sectorului 1 a găsit Administrația Străzilor București vinovată pentru urmările unui accident care a avut loc pe Șoseaua Nordului. Administrația Străzilor a dat dovadă de neglijență și nu a fost un bun administrator al drumului atunci când a lăsat pe o porțiune de drum din Șoseaua Nordului o groapă mare nesemnalizată, a considerat instanța.

Procesul a început după ce un bărbat a căzut noaptea cu trotineta, în timp ce mergea pe Șoseaua Nordului din București, din cauza unei gropi nesemnalizate pe care nu a putut să o ocolească la timp. S-a ales cu răni grave la mâini și la picioare și au urmat multe zile de îngrijiri medicale.

Accidentul s-a produs în 29 iunie 2023, dar bărbatul a dat în judecată Administrația Străzilor în noiembrie, după ce a trecut perioada de îngrijiri și recuperare medicală.

Abia un an mai târziu a început judecarea dosarului, la Judecătoria Sectorului 1. Bărbatul rănit a cerut daune materiale de 375 de lei, dar și daune morale de 30.000 de euro.

Administrația Străzilor s-a apărat spunând că nu se știe viteza cu care bărbatul circula cu trotineta și nici dacă era băut sau drogat la momentul producerii accidentului, situație care l-ar fi împiedicat să ocolească groapa la timp. Mai mult, bărbatul care a căzut cu trotinetă din cauza gropii nu a sunat la 112 după accident, ci s-a dus direct la spital, iar în aceste condiții, nu există o cercetare a polițiștilor la fața locului.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: