Adrian Câciu, Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, a anunțat când vor fi încărcate cardurile de alimente

Sursa foto: Up România

Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Adrian Câciu, a dat o veste mult așteptată cu sufletul la gură de milioane de români: începând de astăzi, luni, 15 aprilie, cardurile destinate alimentelor vor fi încărcate cu o nouă tranșă de 250 de lei. Această măsură este destinată unui număr impresionant de aproximativ 2,6 milioane de beneficiari eligibili din întreaga țară.

Calendarul intrării banilor pe cardurile pentru alimente

Potrivit anunțului făcut de Adrian Câciu, procesul de încărcare a cardurilor va avea loc în intervalul 15-25 aprilie 2024. Astfel, beneficiarii vor putea beneficia de acești bani pentru a-și asigura necesarul de alimente și alte cheltuieli esențiale.

Cine sunt beneficiarii eligibili?

Ministrul a subliniat că această formă de sprijin acordată de Guvern este destinată unor categorii specifice de beneficiari eligibili:

  • – Persoanele – copii și adulți – încadrate în grad de handicap grav, accentuat sau mediu, cu venituri lunare proprii de cel mult 2.000 lei.
  • – Familiile cu cel puțin doi copii în întreținere, având venituri lunare pe membru de familie mai mici sau egale cu 675 lei.

Citeste mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: