Poliția din orașul german Hamburg se confruntă cu o presupusă luare de ostatici pe aeroport, după ce un bărbat înarmat a trecut cu mașina de o barieră de securitate și a ajuns pe pistă, transmite BBC.
În mașină se află cel puțin două persoane, inclusiv un copil, a declarat poliția. Polițiștii sunt în contact cu șoferul, care a intrat în aeroport sâmbătă seara, în jurul orei locale 20:00 (19:00 GMT).
Soția suspectului ar fi reclamat o posibilă răpire a unui copil. Polițiștii au afirmat că, în opinia lor, „o dispută privind custodia asupra copilului este fundalul acestei operațiuni”.
Aceștia au precizat că suspectul a tras cu arma de două ori în aer și a aruncat sticle incendiare din vehicul.
El a condus mașina până la platforma aeroportului, zona în care sunt parcate de obicei aeronavele.
„Suntem la fața locului cu un contingent mare de servicii de urgență. În prezent, presupunem o situație statică de luare de ostatici”, a declarat poliția din Hamburg pe Twitter.
Psihologi, precum și ofițeri specializați în negocieri se află la fața locului, a precizat poliția, alături de forțele speciale.
Citește mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News