Taiwanezii îşi aleg sâmbătă preşedintele, sub privirea ameninţătoare a Chinei, care revendică insula. Cine va ieşi învingător – candidatul care susţine că Taiwanul este deja independent, cel care vrea să se apropie de Beijing sau outsider-ul?, întreabă AFP într-o analiză preluată de Agerpres.
Blinken cere pace şi stabilitate în Strâmtoarea Taiwan
Şeful diplomaţiei americane Antony Blinken a subliniat vineri în timpul unei întâlniri cu un înalt responsabil chinez importanţa „menţinerii păcii şi stabilităţii în Strâmtoarea Taiwan”, în momentul când insula revendicată de Beijing îşi alege sâmbătă viitorul preşedinte, relatează France Presse.
Întorcându-se pentru scurt timp la Washington între ultimul său turneu în Orientul Mijlociu şi deplasarea la forumul economic de la Davos, secretarul de stat american a discutat cu Liu Jianchao, care este şeful diviziei internaţionale a Comitetului Central al Partidului Comunist Chinez.
În timpul acestei întâlniri, Blinken „a reiterat importanţa menţinerii păcii şi stabilităţii în Strâmtoarea Taiwan şi în Marea Chinei de Sud”, o zonă contestată şi scenă a unor incidente recente între Beijing şi Manila, a declarat purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat american Matthew Miller într-un comunicat.
Washingtonul nu recunoaşte Taiwanul ca stat şi consideră Republica Populară Chineză drept singurul guvern legitim, dar oferă totuşi insulei ajutor militar semnificativ. Statele Unite se declară în favoarea unui statu-quo, care, consideră ele, garantează pacea, notează AFP.
China nu a menţionat Taiwanul în declaraţia făcută după întâlnirea bilaterală şi a indicat că cele două părţi au convenit „să continue să consolideze dialogul şi cooperarea”.
„Dl. Liu a expus poziţia Chinei cu privire la problemele pertinente, subliniind că cele două părţi ar trebui să se apropie pentru a promova dezvoltarea stabilă, sănătoasă şi durabilă a relaţiilor China-SUA”, potrivit unui comunicat al biroului său, publicat pe WeChat.
Cine sunt favoriții
Secţiile de votare s-au deschis la ora 08:00 (02:00 ora României) şi se vor închide la 16:00 (22:00 ora României), rezultatele fiind aşteptate în cursul serii.
Pe această insulă cu o populaţie de 23 de milioane de locuitori situată la 180 de kilometri de coasta chineză, considerată un model de democraţie în Asia, alegerile sunt organizate într-un singur tur.
Favoritul scrutinului este vicepreşedintele Lai Ching-te din partea Partidului Democrat Progresist (DPP), considerat de Beijing drept „un pericol grav”, deoarece este pe aceeaşi linie cu preşedintele în funcţie, Tsai Ing-wen, care susţine că insula este, de facto, independentă.
După alegerile din 2016, China a întrerupt orice comunicare la nivel înalt cu Taiwan, pe care îl consideră una dintre provinciile sale.
Contracandidatul său, Hou Yu-ih din partea Kuomintang (KMT), principalul partid de opoziţie, pledează pentru o apropiere de Beijing.
Al treilea candidat, Ko Wen-je, din partea micii formaţiuni Partid Popular din Taiwan (TPP), se prezintă ca fiind anti-establishment.
Vineri seara, cei trei candidaţi au avut ultimele mitinguri de campanie în faţa a zeci de mii de oameni, pe această insulă unde rata de participare la alegerile prezidenţiale din 2020 a fost aproape de 75%.
Citește mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News