Alegerile parlamentare 2024 sunt programate pentru duminică, 1 decembrie 2024, de Ziua Națională a României. Românii sunt chemați la urne pentru a doua duminică la rând, de această dată pentru a-și alege deputații și senatorii.
La alegerile din 1 decembrie 2024, se aleg membrii Senatului și ai Camerei Deputaților. Senatorii și deputații sunt aleși prin scrutin de listă, potrivit principiului reprezentării proporţionale.
Program de votare la alegeri parlamentare 2024
Votarea în țară se desfășoară într-o singură zi, duminică, 1 decembrie 2024, între orele 07.00 – 21.00. Alegătorii care la ora 21.00 se află la sediul secției de votare, precum și cei care se află la rând în afara sediului secției de votare pentru a intra în localul de vot pot să își exercite dreptul de vot. Alegătorii aflați în situația de mai sus pot vota până cel mult la ora 23.59.
Pentru organizarea alegerilor se constituie circumscripții electorale la nivelul celor 41 de județe, o circumscripție în municipiul București și o circumscripție pentru cetățenii români cu domiciliul sau reședința în afara țării. Numărul total al circumscripțiilor electorale este de 43.
Cu ce acte se poate vota la alegerile parlamentare 2024
Cetățenii români cu domiciliul sau reședința în România care în ziua votării se află în țară își pot exercita dreptul de vot la secțiile de votare organizate în România în baza unuia dintre următoarele acte de identitate, valabile în ziua votării:
- cartea de identitate;
- cartea electronică de identitate;
- cartea de identitate provizorie;
- buletinul de identitate;
- pașaportul diplomatic;
- pașaportul diplomatic electronic;
- pașaportul de serviciu;
- pașaportul de serviciu electronic;
- carnetul de serviciu militar, în cazul elevilor din școlile militare.
Cum se votează, de fapt, la alegerile parlamentare 2024
Potrivit AEP, Alegătorii votează separat, în cabine închise, aplicând ștampila cu mențiunea „VOTAT” în patrulaterul care cuprinde lista de candidați sau numele candidatului pe care îl votează.
Citește mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News