Preşedintele Consiliului Judeţean Timiş, Alfred Simonis (PSD), afirmă că a votat pentru o Românie unită, puternică şi stabilă într-un climat european. ”Ultimul lucru de care e nevoie în România este să fie o Românie conflictuală, o Românie a tensiunilor, a instabilităţii”, susţine Simonis, adăugând că a votat ”împotriva extremismului şi a golanilor”.
”Am votat pentru o Românie unită, o Românie puternică, o Românie stabilă, într-un climat internaţional complicat, într-un climat european complicat şi într-un climat peste ocean, de asemenea, complicat sau oricum diferit faţă de cum era obişnuit să fie”, a declarat Alfred Simonis.
Simonis a adăugat că a votat împotriva extremismului şi a golanilor.
”Drept urmare, e nevoie de o Românie stabilă. Ultimul lucru de care e nevoie în România este să fie o Românie conflictuală, o Românie a tensiunilor, a instabilităţii şi a lipsei predictibilităţii. Am votat pentru un om care are capacitatea, anvergura profesională, dacă doriţi, intelectuală, cunoştinţele diplomatice, relaţiile internaţionale, ca să poată se adapteze într-un astfel de climat. Am votat şi împotriva extremismului şi a golanilor, am votat şi împotriva celor care nu ştiu decât să distrugă şi am votat împotriva unor palavragii care altceva decât să vorbească în permanenţă nu au făcut niciodată în viaţa lor altceva”, a spus Simonis.
Citeste mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News