Alegeri R. Moldova: Premierul Dorin Recean și-a anunțat susținerea pentru Maia Sandu la alegerile prezidențiale

sursa: captura de ecran

Premierul Dorin Recean și-a anunțat susținerea pentru Maia Sandu la alegerile prezidențiale de pe 20 octombrie. Într-o postare pe Facebook, șeful Executivului a enumerat realizările șefului statului în cei patru ani de mandat și a subliniat că lucrurile bune trebuie să continuie.

„În 4 ani, președintele Maia Sandu a realizat ceea ce părea imposibil anterior:
  • Am devenit stat candidat pentru aderare la UE și am reușit să deschidem negocierile;
  • Inițiativa președintelui Maia Sandu – Programul național „Satul European” – a adus investiții de aproape 1,8 miliarde de lei în 906 localități. Alte 2,8 miliarde de lei vor fi investiți în acest an pentru îmbunătățirea condițiilor de viață în satele și orașele noastre.
  • Prin Programul național de împădurire, lansat de președinta Sandu, am plantat și regenerat pădure pe o suprafață de aproape 11 mii de hectare;
  • Într-o perioadă cu multe provocări, am reușit să menținem pacea, iar președinta Sandu a obținut sprijinul partenerilor externi pentru agenda noastră de reforme”, a scris Recean.

Potrivit lui, Maia Sandu a demonstrat că este liderul de care are nevoie R. Moldova. Dorin Recean și-a exprimat siguranța că, alături de șeful statului, autoritățile vor continua să construiască Moldova Europeană, vor finaliza reformele pe care le-a inițiat și vor construi un viitor mai bun pentru toți cetățenii în marea familie europeană.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: