În mod ”categoric” Biden rămâne în cursa electorală, asigură şefa sa de campanie

Sursa foto- x

Preşedintele american Joe Biden rămâne în mod „categoric” în cursa electorală pentru un nou mandat la Casa Albă, a declarat vineri şefa de campanie a preşedintelui democrat, în ciuda îndoielilor tot mai mari cu privire la capacitatea sa fizică şi mintală de a-şi asuma încă un mandat prezidenţial, transmite AFP.

În urma frecventelor episoade de confuzie care au culminat cu prestaţia sa dezastruoasă la dezbaterea din 27 iunie cu rivalul său republican Donald Trump, când Biden a părut incoerent şi dezorientat, mai mulţi congresmeni democraţi l-au îndemnat pe preşedintele în vârstă de 81 de ani să se retragă din cursă, temându-se că partidul lor va fi spulberat de republicani la alegerile din 5 noiembrie, dată la care odată cu scrutinul prezidenţial are loc şi cel pentru Congres.

Deşi aceste apeluri s-au înmulţit, preşedintele democrat se menţine ferm pe poziţii. Acum bolnav de COVID-19, el îşi va relua săptămâna viitoare campania electorală, a spus vineri la postul MSNBC şefa sa de campanie, Jen O’Malley Dillon.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: