ALERTĂ METEO Cod galben de vânt, de duminică seara până luni dimineață. Zonele afectate

Sursă foto: Infotrafic

O atenționare Cod galben de vânt, emisă de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM), va intra în vigoare de duminică seară și va fi valabilă până luni, la ora 10:00, în Moldova, Dobrogea, sud-vestul Munteniei, sudul şi vestul Olteniei. 

De duminică, 26 noiembrie, ora 20:00 și până luni, 27 noiembrie, ora 10:00, în Moldova, Dobrogea, sud-vestul Munteniei, sudul şi vestul Olteniei vor fi semnalate intensificări ale vântului și temporar zăpadă viscolită.

Meteorologii avertizează că în aceste zone vântul va avea intensificări, cu viteze de 55…65 km/h. În Carpaţii Meridionali şi local în Carpaţii Orientali, iar la începutul nopţii şi pe litoral şi în Delta Dunării, vor fi rafale în general de 70…80 km/h, potrivit prognozei ANM.

De asemenea, în estul şi sud-estul teritoriului, precum şi la munte zăpada depusă va fi viscolită, iar temporar vizibilitatea va fi redusă.

Potrivit avertizărilor emise de meteorologi, temperaturile minime vor fi negative în toate regiunile și local se va forma ghețus.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și:

Media PNL