Rafila, despre protestele de la Ministerul Sănătăţii: I-am rugat să transmită în scris doleanţele

Rafila
Sursa foto: Captură video

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat joi, despre protestele de la Ministerul Sănătăţii, că i-a rugat pe protestatari ca doleanţele să le transmită în scris, pentru că au fost doar verbale, au fost diverse scandări, şi nu poate să se ducă în Guvern sau în coaliţie să susţină doar nişte scandări.

Ministrul Sănătăţii a declarat despre protestele de la Ministerul Sănătăţii că a avut în urmă cu o zi o întâlnire cu mai multe federaţii sindicale care reprezintă angajaţii din Direcţiile de Sănătate Publică, funcţionari publici.

”Revendicările celor din Ministerul Sănătăţii sunt similare cu cele de la Direcţiile de sănătate publică, am stabilit împreună că trebuie să ne întâlnim şi să venim cu un set de propuneri concrete care să poată să fie înaintate Guvernului şi eventual cu un calendar de implementare a acestor măsuri.

Pe cei din minister i-am rugat ca doleanţele lor să le transmită în scris, au fost doar verbale, au fost diverse scandari, nu pot să mă duc în guvern sau în coaliţie să susţin doar nişte scandări, trebuie să fie clare şi să propune şi soluţii pentru rezolvarea lor, într-un cadru legal, pentru că în mod evident ă modificările salariale ale angajaţilor din sistemul de sănătate nu sunt în competenţa ministerului sănătăţii, necesită acordul întregului guvern, al coaliţiei”, a precizat Rafila, arătând că în cazul casele de asigurări de sănătate a fost vorba despre o lege votată în Parlament.

”Trebuie urmată aceeaşi cale şi pentru restul angajaţilor din sectorul de sănătate”, a precizat el.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: