Ambasadoarea SUA în România, Kathleen Kavalec, a declarat la ceremonia de conferire a Ordinului Național „Steaua României”, că deși întotdeauna rămâne mai mult de făcut, este clar că România a ales calea corectă – calea europeană și euroatlantică – spre democrație, pace, securitate și prosperitate pentru toți cetățenii săi, conform unui comunicat de presă.
Discursul ambasadoarei:
„Sunt profund onorată și recunoscătoare să primesc această distincție, Ordinul Steaua României. Doresc să transmit sincerele mele mulțumiri Președintelui Iohannis pentru că mi-a acordat această mare onoare.
Aș dori să adresez mulțumiri speciale Ministrului de Externe Odobescu, dragă Luminița, pentru organizarea acestei ceremonii și pentru faptul că ne-a reunit pe toți astăzi. Sunt mândră de munca noastră comună pentru consolidarea parteneriatului strategic SUA – România. Îți mulțumesc pentru tot sprijinul și prietenia ta în eforturile noastre comune de a duce mai departe această relație foarte specială. Luminița, tu și echipa ta de la minister sunteți cei mai buni aliați pe care orice diplomat i-ar putea dori.
În calitate de ambasador, nu aș fi putut avea succes fără îndrumarea și sprijinul Adjunctului Şefului Misiunii Diplomatice, Michael Dickerson, și al echipei noastre excepționale din ambasadă. Ei au oferit ideile, expertiza și energia care au făcut posibile realizările noastre comune. Și așteptăm cu nerăbdare să realizăm și mai multe în 2025.
Aș dori, de asemenea, să îmi exprim recunoștința față de partenerii noștri din guvernul român, mediul academic, societatea civilă și sectorul privat, care au contribuit atât de mult la consolidarea legăturilor noastre bilaterale.În special, aș dori să salut prezența prietenilor noștri de la Comisia Fulbright SUA-România, Romanian-American Foundation și Camera de Comerț Româno-Americană. Vă mulțumim pentru implicarea dumneavoastră în cauza noastră comună.
Ar fi nevoie de mai mult timp decât avem astăzi disponibil pentru a enumera numeroasele realizări pe care le-am obținut împreună, dar permiteți-mi să menționez doar câteva:
- Împreună, în calitate de aliați și parteneri NATO, am consolidat capacitățile de apărare ale României și rolul său în promovarea securității regionale prin cooperare și exerciții extinse și prin prezența trupelor americane, alături de un program riguros de modernizare militară.
- Împreună, am lucrat mână în mână pentru a ghida România în vederea îndeplinirii cerințelor programului Visa Waiver. Sunt optimistă că acest lucru se va concretiza la începutul anului 2025. În altă ordine de idei, în calitate de parteneri strategici, vă felicităm pentru intrarea deplină a României în spațiul Schengen.
- Împreună, am dus comerțul și investițiile bilaterale la un nou nivel. Începând cu 2023, Statele Unite sunt a patra cea mai mare sursă de investiții străine directe în România, contribuind cu peste 100.000 de locuri de muncă în România. De asemenea, am fost beneficiarii creșterii investițiilor românești și creării de locuri de muncă în Statele Unite.
- Împreună, am dezvoltat programele noastre de schimburi academice și am revitalizat conexiunile dintre industriile noastre cinematografice, consolidând legăturile noastre culturale.
- Împreună, am sprijinit Ucraina în eforturile sale de a se apăra în războiul de agresiune al Rusiei, oferind protecție refugiaților, facilitând transporturile de cereale și oferind sprijin esențial.
- Împreună, am sprijinit Republica Moldova în drumul său către democrație, prosperitate și apartenență deplină la comunitatea europeană.
Așa cum mulți dintre dumneavoastră știți, familia mea are legături strânse cu România. Soțul meu, Mark Taplin, a locuit în București în copilărie, când socrul meu a ocupat aici funcția de consul al SUA, între 1963-1965. Mark și cu mine am ocupat funcții aici, la Ambasada SUA, din 2005 până în 2008, însoțiți de cei trei copii ai noștri. În această perioadă, ne-am extins legăturile cu România și ne-am alăturat românilor la sărbătorirea aderării țării la UE în 2007.
Din această perspectivă, am fost martorii progreselor remarcabile pe care România le-a făcut în calitate de membru al UE și NATO și partener strategic al Statelor Unite.
PIB-ul României a crescut de aproape 4 ori, venitul pe cap de locuitor a depășit mai multe alte țări din UE și România a devenit un membru respectat și apreciat al comunității euroatlantice. Evenimentele din ultimele săptămâni care au stârnit, pe bună dreptate, neliniște în rândul românilor, nu afectează în niciun fel acest adevăr fundamental.
Deși întotdeauna rămâne mai mult de făcut, este clar că România a ales calea corectă – calea europeană și euroatlantică – spre democrație, pace, securitate și prosperitate pentru toți cetățenii săi. Chiar și pe măsură ce România continuă să se confrunte cu provocări noi, precum cele din ultimele săptămâni, am încredere că va continua pe traseul său de succes euroatlantic.
Este onoarea vieții mele să fiu ambasador al SUA, într-o țară pe care eu și familia mea am ajuns să o iubim.
Îi sunt profund recunoscătoare președintelui Biden pentru că mi-a oferit acest privilegiu. Vreau să le mulțumesc soțului meu, Mark, și celor trei copii, Ben, Sam și Gwen, pentru sprijinul și încurajarea lor constante. Nu aș fi putut reuși fără voi!
Așadar, haideți să continuăm parcursul nostru împreună, Statele Unite și România, pentru multe alte realizări și succese în anul care urmează”.
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News