Ambasadorului României în Spania George Bologan a avut o întâlnire cu primarul oraşului Malaga Francisco de la Torre. Întrevederea a fost o oportunitate pentru a cunoaşte bunele practici şi viziunea care au stat la baza dezvoltării accelerate a uneia dintre cele mai atractive localităţi din Spania, pol al noilor transformări din industria digitală şi de cercetare ştiinţifică, transmite MAE.
„Dialogul purtat într-un cadru extrem de cordial la data de 10 noiembrie 2023, în biroul primului cetăţean din Malaga, a permis o bogată diversitate tematică şi plăcuta surpriză de a interacţiona cu un model de om politic care încearcă să se identifice cu aşteptările comunităţii, lucrând în sensul acesta cu un mod pragmatic de a vedea lucrurile, cu tact, coerenţă şi chiar smerenie, oferind încredere prin exemplul faptelor şi şansa multor tineri de a se afirma în industriile creative”, mai arată comunicatul de presă al MAE.
Comunitatea românească a fost menţionată în mai multe momente pe parcursul întâlnirii, fiind apreciată pentru rolul său în viaţa socială şi economică a urbei. Au fost analizate posibilităţile de colaborare cu universităţi din România, consolidarea legăturilor şi a modului de coordonare între Ambasadă-Primărie şi Consulatul onorific reprezentat de dl. José Luis Ramos., conform sursei citate.
Citește mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News