În numai câteva zile, pe 11 noiembrie, intră în vigoare o nouă reglementare prin care prestatorii de servicii și comercianții de bunuri care sunt descoperiți de autorități cu plusuri pe casă sunt aspru pedepsiți.
În principiu, sunt vizați cei care nu emit bonuri fiscale sau care le emit, dar cu valori mult inferioare prețurilor de vânzare, precum și cei care introduc în sau scot din unități sume de bani fără documente justificative. De precizat că amenzile au fost serios majorate, dar și că acestea nu vor mai putea fi plătite la jumătate în termen de 15 zile.
Există mai multe clase de amendă în funcție de sumele în plus descoperite în casa de marcat. Astfel, se percepe o amendă în cuantum de 2.000 de lei, în situaţia în care suma nejustificată rezultată din săvârşirea contravenţiei este de până la 300 de lei inclusiv, dar mai mică de 3% inclusiv din valoarea totală a bunurilor livrate sau a serviciilor prestate, înregistrată de aparatul de marcat electronic fiscal, însă se poate ajunge la o amendă de 5.000 de lei, în situaţia în care suma nejustificată este mai mare de acel prag de 3% din valoarea totală a bunurilor livrate sau a serviciilor prestate.
Apoi, este percepută o amendă în cuantum de 6.000 de lei, în cazul în care suma nejustificată rezultată din săvârşirea contravenţiei este cuprinsă între 300 de lei şi 1.000 de lei inclusiv (sub pragul de 3%) și 12.000 de lei dacă suma descoperită în plus depășește acel prag de 3% din încasările totale.
Citește mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News