ANALIZĂ Administrațiile PNL mai performante decât cele PSD: cele mai bogate județe vs. cele mai sărace

Sursa: foto Inquam Photos / Octav Ganea

Administrațiile locale PNL s-au dovedit mult mai performante decât cele PSD, în ultimii 20 de ani. În multe regiuni din țară, PNL a reușit să dezvolte nivelul de trai al cetățenilor, în timp ce administrațiile PSD nu au reușit să rezolve inegalitățile și problema sărăciei. PSD-iștii care au controlat anumite județe prospere și cu potențial de dezvoltare economică au reușit doar să le distrugă și să le transforme în cele mai sărace județe ale țării.

PNL, dezvoltare accelerată

Cel mai bogat județ din România este București, cu un PIB aproape dublu decât Cluj, locul 2 în acest clasament realizat de hotnews.ro. Pe locul 3 se află Ilfov, care profită de faptul că este aproape de București și atrage numeroase investiții. Dar județe precum Timiș și Brașov s-au dezvoltat foarte mult sub administrațiile liberale.

Chiar dacă Bucureștiul este un caz special, fiind capitală și atrage ușor investițiile, dezvoltarea accelerată a Clujului este un model economic pentru alte regiuni. Clujul este sub administrația PNL de 20 de ani și a devenit astăzi al doilea cel mai bogat județ din România, cu un ritm de dezvoltare mai mare decât capitala. În 2005, Clujul era abia pe locul 4 în topul celor mai bogate județe, potrivit analizeeconomice.eu. În urmă cu 20 de ani, clujenii erau depășiți de bucureșteni, constănțeni și timișoreni.

Progresele înregistrate de administrația PNL sunt confirmate de statistici, care plasează Clujul pe locul 2 în topul celor mai bogate județe din România și unul dintre cele mai bogate din Estul Europei. Regiunea Clujului a atras investiții importante și s-a dezvoltat inclusiv cu fonduri europene investite mai ales în infrastructură și digitalizare.

Brașovul, în 2005, era pe locul 6 în topul județelor cu cele mai mari PIB-uri, iar în prezent a ajuns pe locul 5. De peste 20 de ani, Brașovul este și el sub administrația PNL, înregistrând progrese semnificative și devenind un centru turistic.

PNL are administrația județului Ilfov din 2012, când a câștigat Marian Petrache. În 2005, județul Ilfov era pe locul 13 în topul celor mai bogate județe. În 2024, Ilfovul a ajuns pe locul 3, depășind județe precum Timiș sau Brașov.

Un alt exemplu al succesului administrației PNL este județul Alba, care în 2005 era pe locul 24 al celor mai bogate județe. În 2024, după 20 de ani sub administrația PNL, județul Alba este pe locul 9, printre cele mai bogate județe, la mică distanță de Sibiu, Prahova sau Constanța.

Datele arată că acolo unde PNL a avut continuitate în administrația locală a reușit să dezvolte județul și să crească nivelul de trai al cetățenilor. Un mare avantaj al administrațiilor PNL a fost acela că s-a concentrat pe atragerea unor fonduri europene, în timp ce administrațiile PSD au evitat să atragă banii Uniunii Europene.

Sursa: hotnews.ro

PSD, distrugerea unor județe prospere

PSD-iștii au contribuit la prăbușirea unor județe care aveau potențial de dezvoltare economică. În 2024, Teleorman este cel mai sărac județ din România, potrivit analizei hotnews.ro. Din 1990 și până în prezent, Teleorman a fost controlat de oameni din PSD și transformat într-un teritoriu al baronilor. Teleormanul a stat 20 de ani sub influența lui Liviu Dragnea, până când fostul lider PSD a fost arestat.

În 2005, Teleorman nu era cel mai sărac județ din România, ci existau alte 10 județe mai sărace decât Teleorman. După 20 de ani cu PSD, Teleorman a devenit cel mai sărac județ al țării și fără speranțe să reducă inegalitățile și sărăcia.

Galațiul este pe locul 2 în topul celor mai sărace județe din România. Trecutul județului Galați este asemănător cu Teleorman, fiind controlat de PSD de 30 de ani. Toți președinții de Consiliu Județean din Galați au fost din partea PSD în ultimele 3 decenii. În 2005, Galați era pe locul 15 în topul județelor din România. După 20 de ani sub controlul PSD, Galați a ajuns penultimul județ din România. Un dezastru colosal pentru PSD, care a distrus unul dintre județele cu potențial de dezvoltare economică.

Călărași a fost mereu printre cele mai sărace județe ale țării, având de partea sa doar agricultura. În schimb, Bacăul este un alt exemplu al falimentului PSD. În 2005, Bacău era pe locul 11 în topul celor mai bogate județe din țară, iar în 2024 a ajuns la coada clasamentului, fiind printre cele mai sărace județe. Mai sărace decât Bacău sunt doar județele Teleorman, Galați și Călărași. De 30 de ani, Bacăul a avut președinți de consiliu județean din partea PSD.

Galați și Bacău sunt două exemple definitorii pentru dezastrul PSD. Ambele aveau potențial să crească sau să se mențină printre cele mai bogate județe ale țării, dar sub administrația PSD au ajuns printre cele mai sărace județe, fără nicio perspectivă de dezvoltare în viitor.

Vrancea este sub administrația PSD de 30 de ani și a reușit să se prăbușească. În 2005, Vrancea era pe locul 33 în topul județelor. 20 de ani mai târziu, PSD-iștii au dus Vrancea la coada clasamentului printre cele mai sărace județe din România.

În 2005, când PNL conducea județul Neamț, acesta era pe locul 21 în topul celor mai bogate județe ale țării. După ce PSD a preluat controlul județului, Neamț a ajuns printre cele mai sărace județe. O prăbușire rapidă realizată de baronul PSD Ionel Arsene, care a fost condamnat pentru corupție și acum se ascunde în Italia.

Sursa: hotnews.ro

 

Autor

  • Marius Constantin, editorialist PS News. Marius Constantin are o experiență de 8 ani în presă, consultanță politică și marketing, în România și Italia.

    View all posts

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: