Alegerile europarlamentare din 2024 pot provoca o schimbare pe scena politică din UE, dacă partidele eurosceptice reușesc să formeze un singur grup în Parlamentul European. Viitorul UE se confruntă cu numeroase obstacole, iar depășirea lor nu va fi o misiune ușoară, mai ales după pandemie și criza economică. Zona euro a încheiat 2023 în recesiune, iar acest lucru poate influența rezultatul de la alegerile europarlamentare.
Pericolul german și francez
Pandemia, criza economică, criza energetică și conflictul din Ucraina au schimbat semnificativ scena politică din Germania. Partidul Alternativă pentru Germania (AFD) a crescut foarte mult în ultimii 2 ani, în timp ce toate partidele aflate la guvernare s-au prăbușit în sondaje.
CDU-CSU este primul partid în Germania, cu 32%, la sfârșit de 2023, urmat de AFD cu 23%, arată sondajele Politico. Pe locul 3 îi regăsim pe social-democrați cu 15% și pe 4 sunt Verzii cu 13%. În doar 2 ani, social-democrații germani au pierdut aproape jumătate din voturi.
Naționaliștii au succes și în Franța, unde partidul Adunarea Națională (RN), condus de Marine Le Pen, are 28% în intențiile de vot, urmat de NUPES (condus de Jean-Luc Melenchon) cu 24%. Ambele partide sunt eurosceptice și își propun să schimbe viitorul Uniunii Europene. Partidul lui Marcon a coborât la 19%, mai ales că președintele Franței se mai bucură doar de susținerea a 30% dintre cetățeni, în timp ce 68% dezaprobă politica macronistă.
Italia tăcută
Naționalismul european își regăsește vocea în Franța și Germania, dar pare dispărut în Italia. Partidul Frații Italiei (FDI), condus de Giorgia Meloni, este la guvernare și a devenit un bun partener pentru Comisia Europeană, pe care a criticat-o foarte dur în opoziție. Acest lucru arată că, de multe ori, naționalismul este doar un instrument folosit de politicieni pentru a ajunge la putere, fără a provoca daune la nivelul UE.
FDI, partid de dreapta și apropiat de grupuri fasciste, continuă să fie primul partid în sondajele din Italia, cu 29% intenție de vot. Dar Lega, un alt partid suveranist, s-a prăbușit la 9%.
Olanda, Ungaria, Austria
Olanda, o țară liberală în ultimul deceniu, s-a lăsat convinsă de Partidul pentru Libertate (PVV), un partid naționalist și eurosceptic, care are o politică anti-migrație și anti-UE. PVV a câștigat deja alegerile legislative din Olanda, confirmând că are puterea să atragă cei mai mulți votanți. Sondajele de la sfârșit de 2023 arată că PVV ar obține 29% la viitoarele alegeri europarlamentare, aproape dublu decât partidul de pe locul 2, alianța formată de Verzi și partidul Laburist. Victoria PVV pare sigură în Olanda, într-o țară care a influențat foarte mult deciziile din UE.
Ungaria rămâne sub influența lui Viktor Orban. Fidesz, partidul premierului Ungariei, are 44% în sondaje, pierzând 5 procente în ultimul an. Pe locul 2 este Coaliția Democratică cu 19%, prea departe pentru a reprezenta o amenințare pentru stabilitatea politică a lui Orban.
Austria poate oferi o altă surpriză la alegerile europarlamentare din 2024. Partidul Libertății (FPO) este primul în sondaje, cu 30%. FPO este un partid de dreapta, cu un discurs naționalist și cu intenția de a reface legăturile cu Rusia.
România, în grupul euroscepticilor
România va intra și ea pe lista țărilor cu partide eurosceptice, deoarece AUR are toate șansele să intre în Parlamentul European la alegerile din iunie 2024. AUR ar putea obține 18% la alegeri, arată primul sondaj din 2024, ceea ce l-ar plasa pe locul 3. De asemenea, un alt partid eurosceptic este SOS România, condus de senatoarea Diana Șoșoacă. SOS România ar putea obține 6%, ceea ce i-ar asigura 2 mandate în Parlamentul European.
George Simion, liderul AUR, a fost prezent în 2023 la congresul grupului european Identitate și Democrație (ID), la Florența în Italia. Acesta încearcă să convingă liderii ID să accepte AUR în grupul lor. Din acest grup mai fac parte PVV din Olanda, Lega din Italia, RN din Franța, AFD din Germania, FPO din Austria.
Cum se poate schimba Parlamentul European
Parlamentul European nu mai depinde de mulți ani doar de cele două mari grupuri: Social-Democrații (SD) și Popularii Europeni (PPE).
Un sondaj Politico arată că, la alegerile din iunie 2024, PPE ar putea obține 171 de mandate în Parlamentul European, iar SD doar 141. Însă marea surpriză e la grupurile eurosceptice și naționaliste.
Grupul Identitate și Democrație (ID) ar putea avea 90 de mandate, devenind al treilea grup din PE. Grupul Conservatorilor și Reformiștilor Europeni (ECR) ar ajunge la 78 de voturi, pe locul 4 după Renew cu 82 de mandate. Prin urmare, dacă ID și ECR vor forma un singur grup în Parlamentul European ar deveni cel mai mare grup european. În grupul ECR, cele mai importante partide sunt: FDI din Italia, VOX din Spania, Suedezii Democrați din Suedia, Lege și Justiție din Polonia. Majoritatea în Parlamentul European va fi stabilită de SD și PPE, însă euroscepticii nu mai pot fi ignorați pe scena politică europeană.
Autor
-
Marius Constantin, editorialist PS News. Marius Constantin are o experiență de 8 ani în presă, consultanță politică și marketing, în România și Italia.
View all posts
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News