ANALIZĂ Budăi și-a dat demisia. Două provocări pentru viitorul ministru

Guvern sedinta
FOTO: INQUAM Photos/Octav Ganea

Mâine guvernul ar trebui să prezinte variantele de grile cu salariile profesorilor din noua Lege a Salarizării. Fostul ministru al Muncii, Marius Budăi anunțase că acestea vor fi gata până la 15 iulie, însă în contextul demisiei sale de astăzi acest lucru nu mai pare a fi atât de sigur. În data de 22 iunie, Ligia Deca declara că „se va merge pe trei scenarii de grile, una dintre aceste grile fiind cea lucrată deja la Ministerul Educației, împreună cu federațiile sindicale, la sfârșitul anului trecut, începutul acestui an.” Pe 7 iunie, ministrul Muncii de la vremea respectivă spunea că termenul dat de coaliție pentru draftul legii salarizării este data de 15 iulie.

Totodată și pensiile speciale ar urma să primească un verdict luna aceasta de la CCR. Judecătorii Curții Constituționale vor judeca pe 26 iulie sesizarea Înaltei Curți referitoare la pensiile speciale și la interzicerea cumulului pensie-salariu. Nu este deloc clar ce verdict va da CCR în acest caz, dar de el ar putea depinde accesarea banilor din PNRR pentru reforme importante. Amintim că instituțiile europene au cerut reforma sistemului de pensii din România în vederea rezolvării definitive a problemei pensiilor speciale, doar că legea dată de guvern a fost atacată de Înalta Curte de Casație și Justiție, iar magistrații nu sunt încântați de perspectiva eliminării pensiilor speciale pe care o văd ca pe un abuz.

Bătrâni săraci în județe bogate

Între timp, pentru bătrânii de rând din România, perspectivele nu sunt neapărat îmbucurătoare. După dezvăluirile halucinante apărute în presă cu privire la modul în care erau tratați în azilele din România, aflăm dintr-un studiu recent că în câteva dintre cele mai bogate județe din România îi găsim pe cei mai mulți personari a căror pensie medie pe bază de contributivitate ajunge la câteva sute de lei.

Potrivit datelor Casei Naționale de Pensii Publice (CNPP) numărul beneficiarilor de indemnizație socială (adică pensionarii care încasează în anul 2023 suma de 1.125 lei lunar pentru că pensia care li s-ar fi cuvenit este mai mică decât indemnizația socială) din județul Prahova este de 35.288 de persoane, care ar încasa lunar în medie 453 lei.

Ceva mai mulți ca număr sunt în județele Iași (37.110 beneficiari de indemnizații sociale de 1.125 lei) și Dolj (37.623 beneficiari de indemnizații sociale) care altfel ar fi primit lunar câte 437 lei, respectiv 393 lei. În topul județelor cu cei mai numeroși vârstnici săraci se află însă Suceava, cu 41.995 beneficiari de indemnizații sociela, care altfel ar fi primit lunar doar câte 440 lei. Per total, potrivit datelor CNPP, în luna iunie a.c., la nivel național, 1.032.363 de vârstnici din întreaga țară primeau indemnizație social de 1.125 lei.

Casa Națională de Pensii Publice
Casa Națională de Pensii Publice

O reformă echitabilă

În acest context paradoxal, echitatea ar trebui să reprezinte cuvântul cheie atunci când vorbim despre reforma pensiilor. În România, diferențele sociale se adâncesc de la un la altul, bogații devenind mai bogați, iar săracii devenind și mai săraci. Presiunile inflaționiste contribuie și ele la această situație, însă realitatea e că statul român nu a venit cu o reformă echitabilă pentru pensii și salarii. Pensiile speciale în acest moment reprezintă unul dintre marile obstacole în calea echității veniturilor, iar situația, dacă va continua, nu va duce decât la antagonizarea populației vârstinice din țară.

Bătrânii României sunt tratați superficial, în cel mai bun caz. Multe azile din țară s-au transformat în adevărate lagăre de muncă așa cum o dovedesc dezvăluirile din mass media. Pentru mulți bătrâni pensiile pe care le obțin sunt insuficiente pentru a le asigura un trai decent. Guvernul trebuie să implementeze în aceste condiții o reformă echitabilă a pensiilor, dar și o Lege echitabilă a Salarizării.

Autor

  • Robert Manea este absolvent al Facultății de Științe Politice din cadrul Universității București și al European Academy of Diplomacy din Varșovia. Are o experiență de peste 7 ani în presa din țară, acoperind subiecte de politică internă și externă.

    View all posts

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: