Anul 2023 a fost unul plin pentru Direcția Națională Anticorupție (DNA). Aceasta a deschis noi dosare grele care au vizat persoane cu funcții publice înalte. Iată care au fost cele mai importante dosare DNA din anul 2023.
Adrian Chesnoiu
În iunie 2023 DNA anunța că ministrul Agriculturii de la acea vreme, Adrian Chesnoiu, este urmărit penal. Potrivit DNA, în perioada 9 februarie – 11 aprilie 2022, ministrul ar fi determinat o persoană din subordine, care era membru în mai multe comisii de examinare, să-i furnizeze unui coleg, persoană de încredere a ministrului, o parte din subiectele la probele scrise la concursurile pentru ocuparea unor posturi de: consilier clasa I, șef serviciu, director executiv adjunct și director executiv în direcții județene ale ministerului.
Scandalul avea să zguduie guvernul și va duce la demisia lui Chesnoiu din fruntea ministerului și la autosuspendarea sa din orice funcție din Partidul Social Democrat.
„Mă retrag din funcția de ministru – nu vreau să planeze nicio suspiciune asupra activității mele guvernamentale. De asemenea, mă autosuspend din Partidul Social Democrat!”, a anunțat Chesnoiu. Momentan, dosarul lui Chesnoiu nu este finalizat.
Dosarul vaccinurilor
Probabil cel mai mare șoc al anului a venit în luna noiembrie, atunci când DNA cere ridicarea imunității fostului premier Florin Cîțu și a foștilor miniștri ai Sănătății, Vlad Voiculescu și Oana Mihăilă în dosarul legat de achiziția vaccinurilor anti-COVID în timpul pandemiei. DNA îi acuza pe aceștia de abuz în serviciu, cu consecințe deosebit de grave, forma participației penale fiind autoratul și, respectiv complicitatea. Totodată, DNA acuza un prejudiciu de 1 miliard de euro.
În urma anunțului DNA, fostul premier Florin Cîțu a rămas fără imunitatea parlamentară, ridicată în urma unui vot în legislativul de la București, iar Oana Mihăilă s-a autosuspendat din funcția de membru al Biroului Național REPER. Foștii miniștri USR ai Sănătății au rămas și ei fără imunitate parlamentară. Dar, cu toate că DNA a anunțat urmărirea penală a lui Voiculescu, USR a decis să nu se delimiteaze de fostul ministru și chiar să facă scut în jurul acestuia. Astfel că Voiculescu a rămas în vârful listei USR la europarlamentare. În felul acesta, conducerea USR a decis să își încalce propriile principii autodeclarate – „fără penali în funcții publice” și să joace soarta partidului pe mâna lui Vlad Voiculescu (o decizie de incriminare a lui Voiculescu ar spulbera definitiv credibilitatea partidului și ar putea duce la prăbușirea USR în sondaje).
ÎPS Teodosie
Un alt scandal public s-a iscat în momentul anunțului făcut de DNA privind începerea urmăririi penale a ÎPS Teodosie, la începutul lunii decembrie. Arhiepiscopul Tomisului este urmărit penal de Direcţia Naţională Anticorupţie pentru cumpărare de influenţă, în timp ce un consilier din cadrul Arhiepiscopiei este suspectat de complicitate la această infracţiune.
Potrivit procurorilor DNA, Teodosie ar fi promis 160.000 de lei unui om de afaceri care ar fi trebuit să obţină suma de 800.000 de lei de la Secretariatul de Stat pentru Culte, acesta din urmă pretinzând că are influenţă asupra funcţionarilor. Banii ar fi urmat să fie folosiţi pentru construcţia sau reabilitarea unor unităţi de cult. Acuzaţiile procurorilor vizează faptele prezentate într-o investigaţie publicată recent de Recorder, în care ÎPS Teodosie şi unul dintre consilierii săi, la rândul său urmărit penal, îi promit unui presupus om de afaceri un comision de 20% dintr-o finanţare de 800.000 de lei pe care afaceristul urma s-o obţină de la buget prin influenţă politică. Investigaţia Recorder în baza căreia a fost declanşată ancheta DNA a fost publicată în 21 noiembrie. Teodosie și-a susținut nevinovăția însă dosarul este departe de a fi soluționat.
Administrația Spitalelor
Tot în decembrie, procurorii anticorupție au făcut au început o serie de percheziții la Administraţia Spitalelor şi Serviciilor Medicale Bucureşti (ASSMB) și la spitalele Colțea și Sfântul Luca. La aceste locații există suspiciuni întemeiate privind săvârşirea unor infracţiuni de corupţie, comise de funcţionari publici, în cursul anului 2023, în contextul derulării unei proceduri de achiziţie publică, care prevedea implementarea în cadrul unor spitale din Bucureşti a unor servicii IT.
Vizată de ancheta DNA este Oana Gabriela Sivache, directorul general al Administraţiei Spitalelor şi Serviciilor Medicale Bucureşti (ASSMB), numită în funcţie cu sprijinul lui Vlad Voiculescu. Procurorii suspectează că în anul 2023, în vederea instalării unui sistem informatic, au fost viciate procedurile de achiziţie publică organizate pentru implementarea sistemului de colectare şi procesare a datelor medicale, în spitalele din administrarea municipalităţii.
Andrei Baciu
Tot în decembrie, DNA anunța deschiderea unui nou mare dosar. Vizat era fostul secretar de stat, Andrei Baciu, pentru abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave, în dosarul privind achiziţia de vaccinuri în perioada pandemiei de COVID-19, potrivit unui comunicat al DNA.
În ordonanţa procurorilor se arată că, în cauză, la această etapă procesuală, există aspecte din care rezultă suspiciunea rezonabilă ce conturează următoarea stare de fapt:
La data de 17 iunie 2020, Comisia Europeană a lansat Strategia europeană privind accelerarea dezvoltării, fabricării şi distribuţiei vaccinurilor împotriva COVID-19 prin care propunea o abordare centralizată pentru achiziţia unor opţiuni viabile de vaccinuri şi care a presupus negocierea de către Comisia Europeană a unor acorduri de achiziţie anticipată cu producătorii de vaccinuri în numele statelor membre. Vaccinurile urmau să fie distribuite statelor membre UE în funcţie de numărul populaţiei, iar decizia cu privire la vaccinarea prioritară a anumitor categorii de populaţie revenea statelor membre.
Momentan, dosarul se află în faza sa incipientă
Autor
-
Robert Manea este absolvent al Facultății de Științe Politice din cadrul Universității București și al European Academy of Diplomacy din Varșovia. Are o experiență de peste 7 ani în presa din țară, acoperind subiecte de politică internă și externă.
View all posts
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News