ANALIZĂ Cine câștigă și cine pierde în cazul alegerilor anticipate

Sursa foto: INQUAM PHOTOS / OCTAV GANEA

Luna aceasta, liderul PSD, Marcel Ciolacu a amenințat că-și depune mandatul în cazul în care PNL nu va susține pachetul de măsuri fiscale și de reformă a statului propus în coaliție. O astfel de mutare ar deschide calea către alegeri anticipate. Dar o privire mai atentă arată că PSD ar avea puține lucruri de câștigat de pe urma unei astfel de mutări. Iată ce ar însemna alegerile anticipate pentru fiecare partid din actualul Parlament.

PSD

Social democrații au fost cei mai vocali în a amenința în ultimii ani cu alegeri anticipate. Totuși, aceste alegeri nu ar aduce vreun avantaj consistent celor din PSD. La alegerile din 2020, social democrații au obținut 28,9%, echivalentul a 47 de mandate în Senat și 110 în Camera Deputaților. Ultimele sondaje de opinie arată că social democrații ar obține un scor similar cu cel de la precedentele alegeri și poate chiar mai mic, așa cum arată datele INSCOP (28,7%). Prin urmare, PSD nu și-ar îmbunătăți semnificativ poziția și ar fi nevoit să își caute un partener de guvernare, care în condițiile date nu poate fi decât PNL (varianta unei alianțe cu partidul anti-sistem AUR este puțin probabilă). Cu alte cuvinte, PSD nu are niciun avantaj în cazul în care s-ar declanșa alegeri anticipate în acest moment.

PNL

Liberalii ar avea de suferit ceva mai mult decât social democrații, în cazul în care s-ar ajunge la alegeri anticipate. În 2020, PNL a obținut 25% la alegerile parlamentare, obținând 41 de locuri în Senat și 93 la Camera Deputaților. Dar, de atunci și până în prezent, liberalii s-au erodat masiv la guvernare. Ultimele sondaje arată că liberalii au scăzut până la 18% în intenția de vot a electoratului. Cu alte cuvinte, PNL a pierdut în ultimii 3 ani șapte procente. Dacă ar obține acest rezultat, atunci liberalii ar pierde aproximativ 10 locuri în Senat și aproape 20 în Camera Deputaților. Prin urmare, prezența lor s-ar subția într-un viitor Parlament și, cu această ocazie, și pontențialul lor de coaliție ar fi afectat. Ținând cont că nici PSD nu ar putea forma un guvern monocolor, chiar și în cazul anticipatelor s-ar putea ajunge tot la o alianță PSD – PNL, plus probabil un partid balama. În această coaliție însă, puterea PNL s-ar diminua, pentru că ar fi proporțională cu numărul de mandate obținute în Parlament.

USR

Un alt partid care ar pierde major de pe urma anticipatelor ar fi USR. La alegerile din decembrie 2020, USR a obținut 15%, dar important de precizat e că acest scor a fost atins în alianță cu PLUS. După ruperea alianței cu partidul lui Cioloș și ieșirea de la guvernare, USR a început să scadă vizibil în sondaje. Cele 25 de locuri în Senat și 55 la Camera Deputaților, obținute în 2020, s-ar subția, ținând cont că USR se află la 11-12% în sondaje. Prin urmare, USR nu are niciun interes în a susține alegerile anticipate, la fel ca PNL și PSD.

AUR

Singurul partid care ar beneficia masiv de pe urma anticipatelor ar fi AUR. În ultimii 3 ani partidul anti-sistem al lui George Simion a marșat pe teme care au prins la o parte din public: teorii conspiraționiste despre pandemie, critica sistemului în ansamblul său, critica măsurilor guvernamentale și o mulțime de promisiuni populiste. AUR a obținut 9% în alegerile din 2020, marcând o revenire a extremei drepte în Parlament după ce PRM nu mai obținuse mandate în ultimii ani. Surpriza avea să crească în proporții. În prezent partidul de extremă dreapta este clasat pe locul al doilea în sondaje, cu 20% în intenția de vot, adică o creștere de peste 100% față de anul 2020. În acest context, AUR și-ar dubla cel puțin mandatele atât în Camera Deputaților, de la 33 la cel puțin 66, cât și în Senat, de la 14 la cel puțin 28. Chiar dacă nu ar intra la guvernare, de vreme ce ar fi dificil să își găsească un partener, AUR ar deveni oficial cel mai mare partid al opoziției. Prin urmare, anticipatele sunt în interesul AUR.

UDMR

În fine, UDMR ar avea emoții în cazul anticipatelor. Tradițional, UDMR a trecut la limită pragul electoral, iar 2020 nu a fost o excepție – 5,74%. Sondajele dau UDMR în jurul acestei cifre și în prezent, dar trebuie menționat că UDMR nu se mai află la guvernare. Din postura de partid de opoziție UDMR și-a pierdut din vizibilitate în ultimele luni, astfel că în cazul anticipatelor ar putea avea emoții serioase în a prinde pragul electoral. Prin urmare este greu de crezut că UDMR ar susține anticipatele, riscând să rămână în afara Parlamentului.

Autor

  • Robert Manea este absolvent al Facultății de Științe Politice din cadrul Universității București și al European Academy of Diplomacy din Varșovia. Are o experiență de peste 7 ani în presa din țară, acoperind subiecte de politică internă și externă.

    View all posts

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: