ANALIZĂ Cum a devenit USR partidul „penalilor în funcții publice”. Patru nume protejate de conducerea partidului

Sigla USR
Sursa foto: INQUAM PHOTOS / OCTAV GANEA

Din partidul care cerea eliminarea „penalilor din funcții publice”, USR s-a transformat în ultima vreme în „partidul penalilor în funcții publice”. Contrar conduitei pe care o promovau în spațiul public, la nivelul USR s-a instituit deja o practică uzuală – aceea de a face scut în jurul oamenilor cu probleme penale din partid. Iată care sunt numele grele din USR în jurul cărora conducerea partidului a decis să facă scut.

Vlad Voiculescu

Vlad Voiculescu, sursa foto: Inquam Photos / George Călin
Vlad Voiculescu, sursa foto: Inquam Photos / George Călin

Cel mai răsunător nume în jurul căruia conducerea USR a decis să facă scut este Vlad Voiculescu. Fostul ministru al Sănătății este cercetat de DNA pentru un prejudiciu imens adus României câtă vreme a ocupat funcția de ministru. Concret, procurorii DNA îi aduc două acuzații lui Voiculescu: abuz în serviciu, cu consecinţe deosebit de grave (două fapte) și complicitate la abuz în serviciu, cu consecinţe deosebit de grave. Fostul ministru este acuzat că a prejudiciat statul român cu peste 1 miliard de euro.

În loc să se debaraseze de Voiculescu și să-l suspende din partid pe perioada cercetărilor, conducerea USR a decis să-l includă pe Voiculescu în deschiderea listelor la alegerile europarlamentare, pregătindu-i acestuia un premiu special de consolare – un loc în Parlamentul European, acolo unde Voiculescu ar putea câștiga peste 7.000 de euro net lunar. Așadar, Voiculescu poate să stea liniștit pentru că prietenii din USR nu au o problemă cu „penalul” lor.

Clotilde Armand

Sursa foto: Twitter
Sursa foto: Twitter

După ce s-a războit cu „mafia gunoaielor” și a ajuns să se certe cu proprii consilieri din primărie, edilul de la Sectorul 1, al cărui mandat se conturează a fi un eșec de proporții, are pe deasupra și probleme de natură penală. Concret, Armand este inculpată în dosarul său de incompatibilitate. Până acum, ea avea calitate de suspect. Agenția Națională de Integritate o acuză pe Armand că s-a numit singură manager într-un proiect anticorupție finanțat din fonduri europene, în urma căruia ar fi câștigat aproape 19.000 de lei. Dispoziția prin care s-a autonumit manager de proiect a fost semnată pe 18 februarie 2022, de atunci Clotilde Armand exercitând simultan funcția de primar al Sectorului 1 și funcția remunerată de manager de proiect, nerespectând astfel dispozițiile art. 87, alin. (1), lit. k) din Legea nr. 161/2003, mai arată Agenția de Integritate.

Despre cazul lui Armand cei de la USR nu au scos nici o vorbă. Mai mult decât atât, Armand pare că nu are nici o problemă cu această anchetă. Astfel că, edilul de la Sectorul 1 a decis să candideze pentru un nou mandat de primar, desigur având sprijinul total al USR în acest demers.

Lucian Stanciu-Viziteu

Lucian Viziteu, Sursa foto: Facebook

Un alt caz de primar USR cercetat penal este Lucian Stanciu-Viziteu. Zilele trecute, primarul municipiului Bacău, a anunțat că are calitatea de suspect într-un dosar instrumentat de Direcţia Naţională Anticorupţie privind un apartament de serviciu în care a locuit o angajată a primăriei. Probabil pentru a evita un scandal public mai amplu, Viziteu a decis să amortizeze din gravitatea problemei anunțând chiar el lucrul acesta printr-o postare pe Facebook.

Concret, DNA a deschis un dosar în care se fac cercetări privind modul în care o angajată a Primăriei Bacău a ocupat un apartament de serviciu pe care municipalitatea îl deţine în centrul oraşului. Procurorii îl suspectează pe Viziteu că ar fi ajutat-o pe aceasta, folosindu-și influența de primar. Ca și în cazul lui Armand, conducerea USR nu a scos o vorbă despre cazul lui Viziteu.

Flavia Boghiu

Flavia Boghiu, Sursă foto: Facebook/ Flavia Boghiu

Viceprimarul USR al Brașovului, Flavia Boghiu, şi şeful Serviciului Administrarea Patrimoniului din cadrul Primăriei sunt urmăriţi penal de DNA pentru abuz în serviciu, după ce ar fi permis unei asociaţii să folosească imobilul „Catacombe Braşov”, fără aprobarea Consiliului Local, potrivit unui comunicat al instituției.

Ca și în cazurile anterioare, USR a decis să facă scut în jurul acesteia. Cel mai vocal apărător a fost chiar primarul USR al Brașovului, Allen Coliban care spune că acuzațiile procurorilor DNA față de viceprimarul USR al Brașovului sunt că „a dat o hrubă nefolosită, o catacombă, unui ONG să realizeze un muzeu”. Din nou, liderii USR se erijează în instanță de judecată și pronunță verdictul relaxați.

Realitatea e însă că USR se transformă tot mai mult în „partidul penalilor în funcții publice”, așa cum demonstrează cazurile expuse. Prin decizia de a face scut în jurul oamenilor cu probleme penale din propriul partid, USR și-a pierdut definitiv dreptul de a mai pretinde că reprezintă un etalon al luptei anti-corupție din România.

Autor

  • Robert Manea

    Robert Manea este absolvent al Facultății de Științe Politice din cadrul Universității București și al European Academy of Diplomacy din Varșovia. Are o experiență de peste 7 ani în presa din țară, acoperind subiecte de politică internă și externă.

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și:

Media PNL