Sorin Rosca Stanescu, senator PNL si fost jurnalist, a ajuns marti la Penitenciarul Rahova. Intr-un moment in care nimeni nu se astepta, Rosca Stanescu a fost condamnat la 2 ani si 4 luni de inchisoare cu executare, in dosarul „Rompetrol”.
O veste cumplita pentru cel care a fost un adversar declarat al presedintelui Romaniei, cu care, asa cum ne amintim, in anii 2006-2007 se afla chiar intr-un razboi personal. Practic, Rosca Stanescu nu face altceva decat sa intregeasca lista cu dusmanii lui Basescu care au ajuns la inchisoare. Poate fi ultimul. La fel cum se poate insa ca pana la plecarea lui Basescu de la Cotroceni.
Incepand cu fostul premier Adrian Nastase si terminand cu senatorul PNL Sorin Rosca Stanescu, toti adversarii declarati ai presedintelui Traian Basescu au fost condamnati. La inchisoare cu executare. Instantele au decis ca acestia sa execute, in total, 27 de ani de puscarie, condamnarile, extrem de interesant, avand loc in ultimii doi ani de mandat ai lui Traian Basescu.
Pedepsele au fost dispuse in principal de Inalta Curte de Casatie si Justitie si de Curtea de Apel Bucuresti. In intervalul 20 iunie 2012 – 7 octombrie 2014, au fost trimisi dupa gratii Adrian Nastase, Decebal Traian Remes, Sorin Ovidiu Vantu, Dan Voiculescu si Sorin Rosca Stanescu.
A „scapat” doar Dinu Patriciu. De fapt, doar moartea l-a salvat pe omul de afaceri, primul mare dusman declarat al lui Traian Basescu, dupa ce acesta a preluart mandatul de presedinte al Romaniei.
Psnews.ro va prezinta cati ani de inchisoare au strans adversarii presedintelui Traian Basescu. Iar aici nu ii includem pe cei care, in momentul de fata, au dosare la DNA, alte parchete sau in instanta, in curs de solutionare.
Sorin Rosca Stanescu
-Dosarul „Rompetrol” (hotarare definitiva pronuntata la 7 octombrie 2014, de Curtea de Apel Bucuresti)
2 ani si 4 luni de inchisoare cu executare pentru utilizarea de informatii privilegiate si aderarea sau sprijinirea sub orice forma a unui grup infractional organizat, fapte prescrise, in opinia instantei de fond, a parchetului si a avocatului, la data pronuntarii deciziei definitive.
Dan Voiculescu
Dosarul „ICA” (hotarare definitiva pronuntata la 8 august 2014, de Curtea de Apel Bucuresti)
10 ani de inchisoare pentru spalare de bani si confiscarea averii
Sorin Ovidiu Vantu
-Dosarul „Petromservice” (hotarare nedefinitiva pronuntata la 14 iulie 2014, de Tribunalul Bucuresti)
3 ani si 6 luni de inchisoare pentru complicitate la delapidare, 5 ani de inchisoare pentru spalare de bani si obligatia de a plati despagubiri in limita a 83.163.165 milioane euro. La pedeapsa cea mai mare s-a aplicat un spor de o treime din pedeapsa mai mica, astfel ca Sorin Ovidiu Vantu ar urma sa execute 6 ani si 2 luni de inchisoare.
-Dosarul privind favorizarea lui Nicolae Popa (hotarare definitiva pronuntata la 25 ianuarie 2014, de Inalta Curte de Casatie si Justitie) – 2 ani de inchisoare pentru favorizarea infractorului.
-Dosarul privind santajarea lui Sebastian Ghita (hotarare definitiva pronuntata la 21 iunie 2012, de Curtea de Apel Bucuresti) – 1 an de inchisoare pentru santaj.
Decebal Traian Remes
-Dosarul „Caltabosul” (hotarare definitiva pronuntata la 25 februarie 2013, de Inalta Curte de Casatie si Justitie) – 3 ani de inchisoare pentru trafic de influenta. A executat 1 an de inchisoare, fiind eliberat la 11 februarie 2014.
Adrian Nastase
-Dosarul „Zambaccian” (hotarare definitiva pronuntata la 6 ianuarie 2014, de Inalta Curte de Casatie si Justitie) – 3 ani de inchisoare pentru santaj si 4 ani de inchisoare pentru luare de mita.
-Dosarul „Trofeul Calitatii” (hotarare definitiva pronuntata la 20 iunie 2012, de Inalta Curte de Casatie si Justitie) – 2 ani de inchisoare pentru folosire a influentei sau autoritatii functiei de presedinte al unui partid, in scopul obtinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite.
Condamnarile din cele doua dosare au fost contopite, iar pedeapsa (4 ani de inchisoare) a fost sporita cu 6 luni de inchisoare, rezultand astfel o pedeapsa finala de 4 ani si 6 luni de inchisoare. Adrian Nastase a executat 1 an si cinci luni de detentie, in perioadele 21 iunie 2012 – 18 martie 2013 si 6 ianuarie 2014 – 21 august 2014.
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News