TVA-ul este unul dintre cele mai importante instrumente fiscale aflate la dispoziția statului român. Guvernul crește acum TVA-ului, lansând numeroase îngrijorări atât printre cetățenii simplii, cât și în cazul business-urilor. De-a lungul ultimelor trei decenii, acest impozit indirect a fost modificat de mai multe ori, nu doar ca reacție la crize economice sau presiuni bugetare, ci și ca urmare a unor calcule politice și a angajamentelor internaționale. Fiecare schimbare a lăsat urme adânci în economie și în comportamentul consumatorilor. Iată cum arată istoria acestor schimbări.
De la economie centralizată la TVA – 1993: primul pas spre modernizare
România a introdus TVA-ul în anul 1993, în contextul tranziției de la economia planificată la o economie de piață funcțională. Până atunci, sistemul fiscal era dominat de impozitul pe cifra de afaceri, un mecanism specific economiilor socialiste, dar ineficient într-un mediu concurențial.
Cota inițială de TVA a fost de 18%, o valoare considerată echilibrată, în linie cu recomandările internaționale și cu nevoia de a stimula o economie aflată în reconstrucție.
Scopul principal al introducerii TVA a fost alinierea la practicile fiscale europene și crearea unui cadru predictibil pentru investiții, într-un moment în care România încerca să atragă capital străin și să își redefinească relația cu Occidentul.
Prima ajustare și momentul de cotitură
La începutul anilor 2000, guvernul tehnocrat condus de Mugur Isărescu a decis o ajustare modestă a cotei standard: TVA-ul a fost majorat la 19%.
Motivația principală a fost creșterea veniturilor la bugetul de stat, într-un context în care România se pregătea pentru aderarea la Uniunea Europeană. Statul avea nevoie de fonduri suplimentare pentru investiții în infrastructură și servicii publice, dar și pentru a respecta indicatorii macroeconomici ceruți de partenerii internaționali.
Această cotă avea să rămână neschimbată timp de un deceniu – o perioadă relativ stabilă fiscal.
Una dintre cele mai controversate decizii fiscale din istoria recentă a României a fost luată în vara anului 2010, în plină criză economică. Sub presiunea Fondului Monetar Internațional și a deteriorării rapide a finanțelor publice, guvernul Boc a adoptat o măsură cu impact imediat asupra tuturor cetățenilor: majorarea TVA-ului de la 19% la 24%.
De ce a fost nevoie de această măsură?
După căderea piețelor financiare internaționale în 2008–2009, România a fost puternic afectată. Deficitul bugetar a depășit 7% din PIB, iar statul a fost nevoit să semneze un acord de sprijin financiar cu FMI, Comisia Europeană și Banca Mondială.
Inițial, guvernul a dorit să reducă pensiile cu 15%, dar această măsură a fost declarată neconstituțională. În absența altor opțiuni rapide și eficiente, creșterea TVA a fost soluția de avarie.
Efectele s-au văzut aproape instantaneu. Prețurile au crescut imediat, accentuând inflația. Puterea de cumpărare a scăzut brusc. Consumul intern s-a prăbușit, afectând afacerile mici și mijlocii. Economia a intrat în recesiune prelungită, iar evaziunea fiscală a cunoscut un nou impuls, în special în sectoarele cu risc ridicat (comerț, construcții, HORECA).
2016–2017: relaxare fiscală și revenirea la TVA de 19%
După depășirea crizei și revenirea la o creștere economică susținută, guvernele conduse de Victor Ponta și ulterior Dacian Cioloș au inițiat o serie de măsuri de relaxare fiscală. Una dintre cele mai importante a fost reducerea treptată a TVA-ului.
În 2016, TVA a fost redus de la 24% la 20%. Din ianuarie 2017, cota standard a fost readusă la 19%, exact ca înaintea crizei. Se urmărea stimularea consumului intern și, totodată, era o promisiune electorală importantă în campania PSD din 2016.
Deși reducerea TVA a fost populară, mulți economiști au avertizat că măsura a fost adoptată prea devreme, fără o strategie de consolidare bugetară pe termen lung. Deficitul bugetar a început din nou să crească după 2017. Acum se discută despre o nouă majorare.
Pe lângă cota standard, România aplică mai multe cote reduse de TVA, aliniindu-se la practica europeană de a sprijini anumite sectoare – 9%: alimente, medicamente, proteze, apă potabilă, servicii hoteliere; 5% – cărți, manuale, locuințe sociale, acces la muzee, restaurante, catering.
Obiectivul este acela de a susținere consumul în rândul populației vulnerabile. Un aspect esențial, ignorat adesea în dezbaterea publică, este diferența dintre TVA-ul teoretic și cel efectiv colectat – cunoscută sub denumirea de VAT Gap. România ocupă an de an primele locuri în UE în privința acestei pierderi.
Asta din cauza evaziunii fiscale, în special în comerț și servicii, a unei colectări ineficiente de către ANAF și a lipsei lipsa digitalizării și a unui sistem de control eficient. Astfel, chiar dacă România are o cotă de TVA comparabilă cu media europeană, ineficiența colectării face ca veniturile reale din TVA să fie mult mai mici decât ar trebui, afectând finanțarea sănătății, educației și investițiilor publice. Guvernul Bolojan nu a vorbit însă despre acesta VAT Gap și nici nu a propus vreo măsură în acest sens. Astfel, în lipsa unei soluții complexe, pe termen mediu și lung ar putea exista noi presiuni de creștere a cotei TVA , chiar și după această mărire, dacă evaziunea nu scade și deficitul persistă, o nouă creștere de TVA ar putea fi luată în calcul.
Așadar, evoluția TVA-ului în România reflectă o realitate fiscală profundă: deciziile privind taxarea indirectă nu sunt niciodată izolate, ci vin ca reacții la contextul economic, politic și social. De la reforme necesare la compromisuri dureroase și promisiuni populiste, TVA-ul a fost – și rămâne – un instrument fiscal extrem de sensibil. Provocarea reală nu este doar stabilirea unei cote optime, ci asigurarea unei colectări eficiente, echitabile și predictibile, astfel încât statul să își poată finanța responsabil angajamentele față de cetățeni.
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News
