Analiza lui Mircea Lucescu. România se poate bate la primul loc în grupa de la Euro 2024

Sursa foto: ProSport

Naționala României va juca la Euro 2024 în grupa E, alături de Belgia, Slovacia și echipa care va câștiga barajul de pe ruta B din Liga Națiunilor, favorită fiind Ucraina.

Mircea Lucescu, antrenorul care a dus pentru prima dată România la Euro, în 1984, a apreciat că grupa este abordabilă, în care putem să ne batem chiar la primul loc, cu Belgia și probabil Ucraina.

„Mergem pe aceeași linie extraordinară, am avut șansă deosebită. Am avut și în preliminarii, și acum, trebuie să profităm la maxim de ea. Ucraina e o echipă puternică, cu jucători care evoluează în Europa, au și o stare de spirit diferită din cauza a ceea ce se întâmplă. Joacă și pe teren neutru. Ucraina va câștiga play-off-ul. Grecia și Polonia vor mai câștiga, ele 3 vor fi la Euro.

Luptă în 3 pentru prima poziție

Avem o grupă puternică, dar sperăm că România va continua pe trendul ascendent și va trece peste Slovacia. Cu Belgia putem să ne batem, chiar dacă are jucători cu experiență. Ucraina depinde de jucătorii care vor ajunge sănătoși la turneul final. Depinde doar dacă ei vor fi titulari la echipele lor de club până atunci.

Ai noștri au format un grup puternic. Nu individual vom rezolva situația, ci colectiv. Echipa a fost competitivă în preliminarii, eu așa văd. E echilibrată grupa, nu e cea mai valoroasă. Ne vom descurca bine, zic eu”, a spus Mircea Lucescu la PRO TV.

Dumitrescu și Lupescu: o grupă accesibilă

Și Ilie Dumitrescu a avut aceeași părere. Analistul DigiSport a declarat imediat după ce a aflat cu cine se va duela naționala României la Campionatul European din Germania: ”Cea mai bună grupă ever! Senzațional! Să spunem că Ucraina este cea mai puternică din play-off. Cred că tărie că vom ieși din grupa asta”.

Iar Ionuț Lupescu a comentat la PRO TV: „O tragere la sorți foarte bună pentru noi. E o grupă bună, extrem de accesibilă. Oriunde vom juca sunt sigur ca vor fi foarte mulți suporteri români. E bine că am evitat Franța, Spania, Italia.Într-o grupă ca asta toată lumea va aștepta să ne calificăm. Există presiune, chiar dacă nu joci cu cele mai bune echipe”.

Grupele Euro 2024

Grupa A: Germania, Ungaria, Scoția, Elveția

Grupa B: Spania, Albania, Croația, Italia

Grupa C: Anglia, Danemarca, Slovenia

Grupa D: Franța, Austria, Olanda, Play-off Ruta A (Polonia, Estonia, Țara Galilor sau Finlanda)

Grupa E: Belgia, România, Slovacia, Play-off Ruta B (Israel, Bosnia, Ucraina sau Islanda)

Grupa F: Portugalia, Turcia, Cehia, Play-off Ruta C (Georgia, Luxemburg, Grecia sau Kazahstan)

Programul naționalei la Euro 2024

17 iunie

ROMÂNIA – Play-off B (Munchen)

Belgia – Slovacia (Frankfurt)

22 iunie

Belgia – ROMÂNIA (Koln)

Slovacia – Play-off B (Dusseldorf)

26 iunie

Slovacia – ROMÂNIA (Frankfurt)

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: