ANALIZĂ Realitatea paralelă a USR. Partidul de 10% visează la guvernare

Sigla USR
Sursa foto: INQUAM PHOTOS / OCTAV GANEA

USR pare a fi în ultima vreme un partid tot mai rupt de realitate. După ieșirea de la guvernare în toamna lui 2021, singurul obiectiv al USR a fost să denigreze actuala coaliție fără a veni însă de fiecare dată cu politici publice alternative, așa cum ar trebui să facă opoziția într-o democrație consolidată. USR s-a limitat la vechiul tipar care îndemna la protest și opoziție îndârjită față de orice proiect al puterii, chiar și acelea care ar fi necesitat un consens larg, precum marile proiecte de infrastructură sau măsurile anti-inflație. Mai mult, conducerea USR a început să fie tot mai ruptă de realitate și să se refugieze într-o gândire de tipul „wishful thinking”.

Realitatea paralelă a USR

Unul dintre pilonii acestui tip de gândire a fost chiar președintele USR, Cătălin Drulă. Pe 19 iunie, acesta declara cu nonșalanță că obiectivul USR este „să atace” toate rundele de alegeri din anul 2024, inclusiv pe cele prezidenţiale, cu dorinţa de a le câştiga. „USR este în prezent liderul opoziţiei democratice din România. Asta nu e o medalie, este un lucru care te obligă. Te obligă să oferi României o alternativă la anul. Şi e un punct de evoluţie pentru noi, pe care am vrut să îl am în plenul Congresului, discutând cu 800 de colegi, să le spun: ‘Vedeţi că avem o responsabilitate pe umerii noştri’. Nu mergem la alegeri, aşa, cu un fel de plan mic – ‘domnule, câte voturi vom lua, aşa o fi şi vedem noi după’. Vrem să fim alternativa majoră, asta însemnând că atacăm toate rundele de alegeri cu dorinţa de a le câştiga, inclusiv pentru preşedintele României. Aţi văzut cât de important e preşedintele României. Şi eu cred că este o oportunitate şi o şansă foarte bună la anul să schimbăm această putere”, a spunea liderul USR, Cătălin Drulă.

Culmea este că partidul se zbate în jurul cifrei de 10-12% în majoritatea sondajelor de opinie din ultimii 2 ani. Prin urmare, USR nu poate avea pretenția de a fi nici măcar cel mai mare partid din Opoziție, darămite să câștige alegerile din 2024. Cum minunile sunt rare în politică, ne punem întrebarea pe ce se bazează această mentelitate a liderului USR? Răspunsul este greu de dat, dar putem specula că liderul USR trăiește într-un soi de realitate paralelă în care partidul său nu se află pe locul 4 pe scena politică din țară în ordinea preferințelor de vot ale alegătorilor.

Grav este că mentalitatea lui Drulă este împărtășită și de alți lideri ai USR. Recent, deputatul USR de Timiş, Nicu Fălcoi, spunea că estimează o rupere a actualei coaliţii de guvernare, pentru că PSD practică acest exerciţiu de mulţi ani, fiind „o reţetă de succes”, în timp ce PNL doreşte astfel „să nu cadă în derizoriu, iar la alegeri să obţină un scor cu o singură cifră”. El a spus că USR ar accepta să intre la guvernare, dar cu propriul premier. Nu este clar ce partid ar accepta să guverneze alături de USR și cum ar fi posibil ca un partide 10-12 procente să dea premierul într-o coaliție cu un partid sau mai multe partide mai mari.

Acest comportament bizar al liderilor USR nu reprezintă prin urmare un caz izolat în ecuația politică din prezent. Întrebarea este cum vor reacționa acești lideri în momentul în care se vor confrunta cu realitatea rece și bula în care trăiesc se va sparge?

Autor

  • Robert Manea

    Robert Manea este absolvent al Facultății de Științe Politice din cadrul Universității București și al European Academy of Diplomacy din Varșovia. Are o experiență de peste 7 ani în presa din țară, acoperind subiecte de politică internă și externă.

    View all posts

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: