Reindustrializarea României, promisiunea guvernului Ciolacu: ce noi industrii și fabrici ar putea să apară în următorii ani

Sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Guvernul condus de Marcel Ciolacu promite reindustrializarea României, în următorii ani, și mai multe investiții în industrii care să crească veniturile românilor. Mare parte din reindustrializarea promisă de premierul Ciolacu se bazează pe investițiile în tranziția verde, care au început de doi ani și nu mai reprezintă o noutate pe scena politică. 

„Reindustrializăm România prin scheme de ajutor de stat pentru toate companiile ce produc aici, indiferent de acționariat”, scrie în programul de guvernare asumat de Marcel Ciolacu. Cuvântul „reindustrializare” apare de doar 4 ori în cele peste 200 de pagini ale programului de guvernare, deși reindustrializarea este un proiect complex, care ar presupune definirea unor noi centre industriale. Nu este cazul guvernului Ciolacu, care la capitolul reindustrializare nu prezintă mari proiecte. 

Din cele 9 promisiuni de la capitolul reindustrializare, 5 se referă la tranziția verde: „Reducerea deficitului comercial provenit din importul de echipamente de eficiență energetică prin stimularea investițiilor în capacități de producție (panouri fotovoltaice, pompe de căldură, baterii etc.); Tehnologii și procese inovatoare cu emisii scăzute de carbon în industriile mari consumatoare de energie, inclusiv produse care le înlocuiesc pe cele cu emisii mari de carbon; Captarea și utilizarea carbonului (CCU), construirea și exploatarea captării și stocării carbonului (CCS); Energie regenerabilă; Construcție/dezvoltare instalații green field oțel verde”. O parte din aceste promisiuni sunt deja în lucru cu banii din PNRR și nu mai reprezintă o noutate pentru industria României. 

În schimb, guvernul Ciolacu promite să acorde atenție industriei de mașini electrice, unde România este cu mult în urma altor state din Europa de Vest sau Europa Centrală. România nu are încă o industrie pentru mașini electrice, iar modelele electrice ale celor de la Dacia sunt produse în China. Ford intenționează să producă prima mașină electrică în România abia din 2024.

„Industria producătoare de componente și subansamble pentru mașini electrice”, promite guvernul Ciolacu. Totuși, România pierde competiție cu Ungaria și statele din Europa Centrală în industria auto. Anul trecut, Ungaria a reușit să atragă o investiție de 7,3 miliarde de euro pentru construirea unei fabrici de baterii pentru mașinile electrice. Compania chinezească CATL va investi masiv în Ungaria, ceea ce va permite autorităților de la Budapesta să atragă și alte investiții pentru mașinile electrice. 

Florin Spătaru, fostul ministru al economiei, anunța în 2022 că „România va produce baterii pentru mașinile electrice”, dar despre această investiție nu s-a mai vorbit pe scena politică. „Să spunem foarte clar că România va produce baterii. (…) Cum, cu cine, haideţi să aşteptăm un pic ca anumite proiecte să fie concretizate”, declara fostul ministru PSD. După un an de la această declarație, guvernul Ciolacu vine cu o altă promisiune, în timp ce vecinii noștri atrag miliarde de euro. 

Când e vorba de fonduri pentru reindustrializare, guvernul Ciolacu se bazează foarte mult pe banii europeni: „Sprijinul public va proveni din fonduri europene și va viza susținerea inițiativelor și investițiilor private, atât prin atragerea de firme strategice de mari dimensiuni, cât și prin consolidarea lanțurilor valorice preponderent formate din IMM și încurajarea dezvoltării de Start-up-uri inovative”. 

Tot pentru reindustrializare, noul guvern își mai propune: noi tehnologii digitale și de comunicații; reducerea deficitului comercial provenit din importul de materiale de construcții. 

O nouă fabrică pentru industria de apărare

Guvernul Ciolacu promite să construiască cel puțin o nouă fabrică pentru industria de apărare, cu tehnologie de la statele NATO: „Construirea a cel puțin unei noi fabrici de producție în cadrul industriei naționale de apărare”. 

Comisia Europeană a decis, în ultimele săptămâni, să permită investiții cu banii din PNRR pentru dezvoltarea industriei de apărare. Acest mecanism financiar va ajuta mai ales statele care au deja o industrie puternică în acest domeniu, precum Franța, Germania sau Italia. De asemenea, Germania a decis să investească într-o fabrică pentru construirea de blindate în Ucraina, ceea ce va ajuta economia ucraineană în următorii ani, deși există riscul ca oricând Rusia să bombardeze această fabrică. 

Guvernul Ciolacu ar putea să folosească atât o parte din banii din PNRR pentru industria apărării, dar și să convingă alte state să investească în producția din România. Totuși, la capitolul „Apărare”, din programul de guvernare, nu se vorbește despre construirea unei noi fabrici. Nu există nicio explicație în plus, iar capitolul „Apărare” vorbește doar despre cooperarea cu alte state în domeniul militar și legislația pentru apărare națională. 

Mult mai plauzibilă este promisiunea de a realiza parteneriate cu state NATO pentru a integra o parte din tehnologie în fabricile din țara noastră: „Realizarea de parteneriate cu companii din țările NATO pentru integrarea și producția în fabricile industriei de apărare din România a diferitelor produse și servicii, atât pentru armata română, cât și pentru export, în așa fel încât să se întoarcă o parte din procentul de 2,5% din PIB alocat apărării și în industria națională.”

 

Autor

  • Marius Constantin

    Marius Constantin, editorialist PS News. Marius Constantin are o experiență de 8 ani în presă, consultanță politică și marketing, în România și Italia.

    View all posts

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: