ANALIZĂ Tabloul alegerilor locale de la Suceava. PSD vrea să fure șefia CJ de la liberali, însă PNL rămâne favorit

PSD-PNL
Sursa foto: PSD-PNL / COLAJ OBSERVATORUL PRAHOVEAN

Alegerile locale se apropie cu pași repezi, iar partidele își definitivează listele cu candidații pe care îi aruncă în luptă. O redută importantă din zona Moldovei o reprezintă Suceava. Aici confruntarea decisivă pare a se da între PNL și PSD, însă liberalii au prima șansă, cel puțin la șefia Consiliului Județean.

PNL merge pe mâna lui Flutur

Liberalii au decis să meargă în aceste alegeri de la Suceava cu Gheorghe Flutur, actualul șef al CJ Suceava, pentru încă un mandat. Flutur este favorit. Acesta a afirmat că candidează pentru continuarea marilor proiecte din judeţul Suceava, iar autostrăzile devin certitudine, astfel că va trebui să lupte mai mult pentru reindustrializarea zonei.

„Peste 50.000 de semnături au fost adunate astăzi, pentru susţinerea candidaturii mele, din tot judeţul. Le mulţumesc tuturor celor care au semnat. Aproape 50.000 de semnături au fost şi pentru lista de consilieri judeţeni. Un început bun, promiţător şi cu foarte multe obligaţii şi responsabilităţi din partea mea şi a noastră”, a spus preşedintele CJ Suceava, potrivit News.ro.

El a arătat că noul mandat va fi altfel, pentru că va trebui să lupte mai mult pentru reindustrializarea zonei judeţului Suceava, pentru că „nu o să mai fie argumente că nu avem autostradă”.

„Ce facem la capătul autostrăzii depinde şi de echipa de la Consiliul Judeţean Suceava şi va trebui să devenim mult mai ofensivi în parteneriatele cu mediul de afaceri, cu primăriile, cu oricine vrea să investească în acest judeţ. Sunt hotărât şi dispus ca această energie în ceea ce priveşte investiţiile în locuri de muncă să fie pe primul plan”, a afirmat Gheorghe Flutur.

Depunerea candidaturilor PNL pentru alegerile locale din 9 iulie, cu Lucian Harșovschi în fruntea listei, pentru funcția de primar, vine cu răspunsuri pentru o întrebare care a răsunat des în ultima perioadă.

Pe de altă parte, candidatul pentru Primăria Suceava este Lucian Harșovschi. Acesta este actualul viceprimar al Sucevei și președintele organizației municipale PNL Suceava. Harșovschi a prezentat o viziune cuprinzătoare pentru viitorul Sucevei, cu accent pe domenii cheie precum educație, infrastructură, mediu înconjurător, economie și cultură. Printre proiectele propuse se numără: 2 creșe și 3 noi grădinițe, terenuri sintetice pentru toate școlile din municipiu și o nouă bază sportivă, o nouă față a Sucevei prin implementarea Regulamentului Local Urbanistic, sensuri unice – bandă dedicată transportului în comun – sistematizare rutieră inteligentă-  precum și fluidizarea traficului prin transport public ecologic metropolitan, o nouă legătură rutieră între cartierele Burdujeni și Ițcani, precum și un nou acces în cartierul Obcini, modernizarea Sucevei de la scara blocului, fără străzi de pământ, parcări supraetajate în toate cartierele orașului, parc fotovoltaic, digitalizarea asociațiilor de proprietari.

Sursa foto: Inquam Photos / George Călin
Sursa foto : X

Cu cine contra-atacă PSD

PSD l-a desemnat drept candidat pentru Primăria Suceava pe Vasile Rîmbu, fost manager al Spitalului Judeţean de Urgenţă Suceava. Vasile Rîmbu, propune un program pentru plantarea a 100.000 de copaci care vor primi numele copiilor ce se vor naște în Suceava.

„Am oportunitatea, în această perioadă, să merg pe jos prin majoritatea zonelor din oraș. Atât eu, cât și colegii mei am constatat în mod independent că în zeci de locuri spațiul verde poate fi ușor extins sau amenajat și noi copăcei pot fi plantați. În toate orașele de succes pe care le-am vizitat sau analizat, am observat implicare din partea comunității. Din acest motiv, vreau să lansez o provocare sucevenilor, să facem echipă pentru a transforma Suceava într-un oraș verde prin plantare de copaci”, a declarat Vasile Rîmbu.

Pe de altă parte, la Consiliul Județean, PSD îl propune pe Gheorghe Șoldan. Deputat PSD şi-a prezentat viziunea privind dezvoltarea judeţului în cadrul întâlnirilor cu comunităţile locale. Aflăm că în echipa sa se regăseşte şi primarul oraşului Solca, Cornel Ţehaniuc, alături de care îşi propune să aducă, împreună cu echipa de primari, progresul în fiecare colţ al judeţului. Şoldan a subliniat importanţa unei echipe unite şi dedicate pentru a reactiva potenţialul turistic al oraşului Solca şi pentru a contribui la dezvoltarea durabilă a întregii regiuni. El a evidenţiat rolul crucial al investiţiilor realizate în principal cu fonduri guvernamentale şi europene în modernizarea infrastructurii, în promovarea educaţiei, culturii, serviciilor sociale şi a siguranţei publice.

Deși PSD are o echipă promițătoare, liberalii rămân favoriți, având avantajul unui șef de Consiliu Județean cu experiență, în persoana lui Flutur.

Sursa foto: Facebook
Sursa foto: Facebook

AUR merge pe mâna unui preot

Alianța pentru Unirea Românilor Suceava va miza pe un preot pentru a câștiga funcția de primar al municipiului ședință de județ, scrie Monitorul de Suceava. Este vorba despre Cătălin Axinte, preot slujitor la Biserica Sf. Mina din cartierul Obcini, desemnat oficial de conducerea AUR pentru a candida pentru Primăria Suceava.

„Am intrat din convingere în această competiție electorală. Vreau să rămân același om între oameni și vreau să subliniez faptul că voi fi primarul societății civile”, a declarat Cătălin Axinte.

În perioada 2007 – 2014, el a ocupat funcția de consilier economic al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților. Cătălin Axinte are însă șanse minime să obțină victoria.

USR merge în alianță

Emanuel Ungureanu (USR) este candidatul alianței Dreapta Unită pentru președinția Consiliului Județean Suceava, iar Marian Andronache (PMP) este candidatul alianței pentru funcția de primar al municipiului Suceava. Ungureanu s-a remarcat drept un critic al candidatului PSD – PNL la Primăria Capitalei, Cătălin Cîrstoiu, pe care l-a și denunțat la ANI și DNA. Social democrații l-au acuzat de ipocrizie. Ungureanu nu s-a remarcat însă la nivel local și, din acest motiv are șanse minime să câștige alegerile.

Marian Andronache a fost viceprimar al municipiului Suceava în perioada 2016-2020. Presa locală îl acuză de ipocrizie pentru că încearcă să înduioșeze electoratul să-l voteze pentru funcția de primar al Sucevei, promițând din nou că va moderniza locurile de joacă din municipiu, deși nu a mișcat un deget în acest sens cât a fost viceprimar.

În concluzie, PNL rămâne principal favorit la victorie în Suceava, iar singura competiție reală vine dinspre PSD.

Autor

  • Robert Manea

    Robert Manea este absolvent al Facultății de Științe Politice din cadrul Universității București și al European Academy of Diplomacy din Varșovia. Are o experiență de peste 7 ani în presa din țară, acoperind subiecte de politică internă și externă.

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și:

Media PNL