Angajaţii Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (CNSAS) atrag atenţia asupra plecărilor masive de personal din instituţie, cauzate de „demotivare, absenţa dotărilor necesare îndeplinirii mandatului public încredinţat şi lipsa de interes a decidenţilor” şi fac un apel public către politicieni şi către societatea civilă deopotrivă să nu permită, prin lipsa de acţiune, să se ajungă la „un blocaj instituţional”. „Lipsa unor măsuri urgente de stopare a plecărilor voluntare din direcţiile de specialitate va priva iremediabil interesul public de expertiza unor profesionişti ce nu pot fi înlocuiţi cu uşurinţă. Aceia dintre noi care vor rămâne, vor mai fi, probabil, în scurt timp, mai puţin de 150. Ceea ce, împreună cu recenta anulare a posturilor vacante şi imposibilitatea organizării vreunui concurs de recrutare de personal prefigurează un previzibil blocaj instituţional”, este mesajul salariaţilor CNSAS.
„Am fost, cândva, aproape 300 de entuziaşti, care am pornit pe un drum necunoscut, spre aducerea la lumină a adevărului. Am muncit, zi de zi, pentru ca spaţiul public românesc să fie curăţat de umbrele încăpăţânate ale trecutului. (…) Am inventat o profesie, care între timp a devenit o vocaţie, punând la punct metode şi tehnici de cercetare arhivistică ce nu pot fi învăţate şi aplicate niciunde altundeva. Nu există facultăţi, cursuri sau specializări în studierea Arhivelor Securităţii. Există doar specialişti, auto-formaţi în peste 23 de ani de activitate. Specialişti a căror importanţă a fost cândva recunoscută prin ierarhizarea personalului de specialitate al CNSAS alături de cel al principalelor instituţii ale statului: Administraţia Prezidenţială, Parlamentul, Guvernul, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Consiliul Legislativ, Consiliul Concurenţei, Curtea de Conturi sau Consiliul Naţional al Audiovizualului”; se arată în scrisoarea deschisă semnată de salariaţii CNSAS.
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News