Primarul din Corbeanca nu poate justifica o avere de peste 3 milioane de lei

Sursă foto: X

Agenția Națională de Integritate ( ANI) a sesizat Curtea de Apel București în cazul primarului din Corbeanca, Anton Valeriu, după ce a constatat o diferență nejustificată de peste trei milioane de lei între averea familiei primarului și veniturile realizate.   

Agenția Națională de Integritate (ANI) a informat că „a sesizat Comisia de cercetare a averilor din cadrul Curții de Apel București, în vederea începerii acțiunii de control cu privire la modificările patrimoniale intervenite și veniturile realizate de către Anton Valeriu împreună cu familia, în perioada exercitării funcției publice”.

Potrivit informațiilor furnizate de către Agenția Națională de Integritate (ANI), a fost constatată „existența unei diferențe nejustificate în cuantum de 3.061.855 Lei între averea dobândită și veniturile realizate de către ANTON VALERIU împreună cu familia, în perioada exercitării funcției publice”.

Primarul orașului Corbeanca a fost trimis în judecată în luna iulie, fiind acuzat de procurorii DNA că ar fi primit o mită în valoare de aproximativ patru milioane de euro, pentru rezolvarea favorabilă a unor cereri de restituire a mai multor terenuri situate pe raza comunei Corbeanca, care fuseseră confiscate de regimul comunist.

Primarul este acuzat de luare de mită, spălare a banilor, instigare la fals în înscrisuri și fals intelectual.

Potrivit anchetatorilor, „în perioada august 2009 – octombrie 2019, inculpatul Anton Valeriu, în calitățile menționate mai sus, i-ar fi pretins unei persoane, pentru a-i rezolva favorabil cererile de restituire a unor terenuri situate pe raza comunei Corbeanca, care fuseseră confiscate de regimul comunist, jumătate din drepturile asupra acelor terenuri, după care ar fi primit, prin intermediari, foloase necuvenite totalizând 3.523.661 euro. 

De asemenea, anchetatorii au mai arătat că, „pentru a disimula natura foloaselor primite cu titlu de mită și beneficiarul real al acestora, la cererea inculpatului Anton Valeriu, ar fi fost încheiate mai multe acte notariale autentificate (în cazul unora dintre acestea fiind folosite și documente falsificate)”.

„În cauză au fost dispuse măsuri asigurătorii asupra mai multor bunuri imobile ce aparțin inculpaților”, iar dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Ilfov cu propunere de a se menține măsurile preventive și asigurătorii dispuse în cauză.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: