ANPC cere deratizarea de urgență a tuturor mall-urilor din țară

Sursa foto: Pinterest

Șeful Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC), Cristian Popescu Piedone, a dispus ca toate centrele comerciale de tip mall din România sunt obligate să efectueze de urgență acțiuni de deratizare și dezinsecție, în special în zonele destinate alimentației publice (Food Court). 

ANPC a dispus ca toate centrele comerciale de tip mall din România  să efectueze, obligatoriu și urgent, acțiuni de deratizare și dezinsecție, în special în zonele destinate alimentației publice (Food Court), acolo unde s-au semnalat numeroase cazuri de infestare cu insecte, în special gândaci.

Un exemplu în acest sens este AFI Cotroceni București, care a trecut imediat la derularea unei ample acțiune de deratizare.

Măsura vine în urma numeroaselor sesizări primite din partea consumatorilor și a controalelor realizate de comisarii ANPC, care au confirmat o realitate inacceptabilă privind igiena în unele unități comerciale, cu precădere în zonele de preparare și servire a alimentelor.

“Este inadmisibil ca într-un spațiu comercial modern, unde consumatorii vin cu încredere să își petreacă timpul și să mănânce, să existe prezența gândacilor sau a altor dăunători. Nu mai tolerăm nepăsarea! Deratizarea și dezinsecția trebuie să devină o regulă, nu o excepție”, a declarat Piedone.

ANPC continuă să monitorizeze aplicarea acestei măsuri și va continua controalele în toate marile centre comerciale din țară.

Citeste mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: