ANRE cere prosumatorilor un al doilea contor pentru a se putea lega la reţea

Sursa foto: Facebook / Primăria Matca
Sursa foto: Facebook / Primăria Matca

Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) condiţionează racordarea prosumatorilor la reţeaua de energie electrică de instalarea unui contor suplimentar faţă de cel instalat la limita proprietăţii, iar în acest fel reglementatorul iroseşte 100 milioane de euro, avertizează Asociaţia Prosumatorilor şi a Comunităţilor de Energie (APCE).

„Până la data publicării acestui comunicat, ANRE nu a răspuns oficial care este rostul acestui contor suplimentar. Având în vedere că prin art. 21 Alin.3 din OUG163 a fost creat cadrul legat pentru taxarea autoconsumului este simplu de anticipat că acest contor suplimentar va fi folosit pentru impunerea „taxei pe soare”. „Taxa pe soare” este o posibilitate legală, strecurată abil în legislaţia românească prin art. 21 Alin.3 din OUG163, de a taxa energia electrică produsă de prosumatori şi consumată direct de aceştia. Este o taxa pe autoconsum. Această taxă nu are legătură cu excesul de energie electrică pe care prosumatorii îl injectează în reţea”. Costul total pentru instalarea unui contor, care include echipamentul şi manopera, este de aproximativ 450 euro. În România avem aproximativ 120.000 de prosumatori, ceea ce înseamnă un cost de aproximativ 54.000.000 euro pentru instalarea unor contoare inutile. Estimările pentru anul 2024 sunt de peste 100.000 de noi prosumatori (doar prin programul Casa Verde 2023 ar trebui să avem aproximativ 90.000 de prosumatori) pentru care se vor consuma încă aproximativ 50.000.000 euro pentru contoare suplimentare”, se arată într-un comunicat al asociaţiei transmis, luni, AGERPRES.

Potrivit sursei citate, „după aproape două luni de abordare a acestei taxe la toate nivelurile de decizie din Romania, APCE constată o rezilienţă deosebită a tuturor autorităţilor de a elimina acel articol „otrăvit” din legislaţia românească, cu toate că le-am demonstrat că această taxă poate fi eliminată fără riscul de a încălca Directivele Europene”.

Citeste mai mult aici

Autor

  • Adrian Pavel

    Adrian Pavel, redactor PS News. Cu o experienţă de peste 10 ani în presă, Adrian Pavel se descrie ca fiind un împătimit al noutăţilor, practic dependent de ştiri. Încearcă de fiecare dată să fie la curent cu tot ceea ce se întâmplă în ţară şi în străinătate şi să ofere cele mai calde informaţii cititorilor. Este adeptul zicalei „Nimeni nu e sărac cu duhul, e doar mai puţin informat”.

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: