România Frumoasă – Calea Eroilor şi Frontierele Imperiului Roman-Dacia, pe Lista UNESCO

Sursa foto: PNL

Ansamblul monumental ”Calea Eroilor” realizat de Constantin Brâncuşi la Târgu Jiu şi Frontierele Imperiului Roman – Dacia au primit, sâmbătă, acceptul pentru a fi incluse în Lista Patrimoniului Mondial UNESCO, a anunţat ministrul Culturii, Raluca Turcan. Cele două dosare au primit acceptul, astăzi, în cadrul celei de-a 46-a sesiuni a Comitetului Patrimoniului Mondial ce se desfășoară în India, la New Delhi.

În cadrul acestui comitet au fost analizate nominalizările înaintate de statele-părţi ale Convenţiei privind protecţia patrimoniului mondial, cultural şi natural din 1972.

Dosarul de nominalizare pentru Frontierele Imperiului Roman – Dacia a fost depus în 2023, fiind iniţiat în contextul existenţei unei ample selecţii de situri din Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord, Germania, Austria, Ţările de Jos şi Slovacia, deja înscrise în Lista Patrimoniului Mondial, precum şi al pregătirii unor nominalizări viitoare din aceeaşi vastă familie a Frontierelor Imperiului Roman.

Noile înscrieri completează prezenţa românească pe Lista Patrimoniului Mondial UNESCO, deschisă pentru România cu înscrierea Deltei Dunării (1991) şi continuată cu: Sate cu biserici fortificate din Transilvania (1993), Biserici din Moldova (1993, 2010), Mânăstirea Hurezi (1993), Cetăţile dacice din Munţii Orăştiei (1999), Centrul Istoric Sighişoara (1999), Biserici de lemn din Maramureş (1999), Pădurile seculare şi virgine de fag din Carpaţi şi alte regiuni ale Europei (2017) şi Peisajul cultural minier Roşia Montană (2021).

Convenţia privind protecţia patrimoniului mondial, cultural şi natural stabileşte că anumite bunuri din patrimoniul cultural prezintă o importanţă excepţională care necesită protejarea lor ca parte din patrimoniul mondial al întregii omeniri.

Comitetul Patrimoniului Mondial este format din 21 de state membre, componenţa actuală fiind următoarea: Argentina, Belgia, Bulgaria, Grecia, India, Italia, Jamaica, Japonia, Kazahstan, Kenya, Liban, Mexic, Qatar, Republica Coreea, Rwanda, Sfântul Vincenţiu şi Grenadinele, Senegal, Turcia, Ucraina, Vietnam şi Zambia. La reuniunile Comitetului Patrimoniului Mondial sunt prezente, în afară de statele membre, şi celelalte state-părţi la convenţie, în calitate de observatori.

România Frumoasă este un proiect al Asociației Educ, realizat cu sprijinul:

 

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: