George Simion a apelat la mobilizare pe internet și la noile tehnologii, pentru a-și atrage simpatizanți, dar și fonduri. Experiența europeană arată că partidele nou fondate ating performanțe speciale în aceste domenii. Partidul lui Simion s-a mișcat rapid și a lansat aplicației AUR în timpul congresului Partidului Republican din România, în data de 11 iunie, printr-un videoclip pe pagina sa de Facebook.
Videoclipul cu aproape 60.000 de vizualizări și peste 6.000 de reacții are descrierea: „Congres! Rog pe toată lumea să descarce aplicația sau să o încerce pe aur.mobi (versiunea Beta – de încercare)”, conform Libertatea, care face și o analiză a ceea ce s-a întâmplat în Italia, punctând faptul că aceste platforme colectează, totodată, și datele a milioane de susținători sau simpatizanți, iar felul în care sunt folosite ajung ele sunt, în fapt, valori importante.
Ce și cât plătești la AUR
Odată ce descarci aplicația AUR, îți poți face un profil ca simpatizant AUR. Ți se cer date precum numele, numărul de telefon, localitatea și Unitatea Administrativ-Teritorială. Fotografia e opțională. În profilul creat este afișat numărul de puncte pe care l-ai acumulat, puncte care se strâng, dacă achiziționezi pachete de susținere sau faci alte operațiuni în aplicație, cum ar fi să inviți un prieten sau să îți completezi profilul cu alte date despre tine. Ce opțiuni există:
- pachet standard – costă 100 de lei și îți aduce 10% reducere la magazinele AUR, tur organizat la Parlamentul României și un tricolor;
- pachet argint – costă 1.500 de lei și primești cărți, 15% reducere la magazinele AUR, tur organizat la Parlament, un steag și un tricou;
- pachet aur – costă 5.000 de lei și pentru acești bani ai cărți, 20% reducere la magazinele AUR, tur organizat la Parlament, un steag, un tricou, o insignă, acces la conferințele și evenimentele AUR și o întâlnire „unu la unu” cu președintele partidului.
Vânzarea merge bine
Contactat de Libertatea, președintele AUR, George Simion, a spus că până la finalul lui iunie, peste 3.000 de oameni au cumpărat aceste pachete din aplicație: 2.893 de pachete standard, 98 de argint și 217 pachete gold. În mai puțin de două săptămâni, de când a fost lansată aplicația, partidul a încasat peste un milion de lei.
Un tur în Palatul Parlamentului costă, însă, 60 de lei pentru un adult, potrivit site-ului Camerei Deputaților, iar în pachetele AUR, acesta este inclus doar pentru cardurile de 1.500 și 5.000 de lei. Practic, e nevoie de aproape un salariu minim în România ca AUR să îți ofere un tur al Casei Poporului, un steag, un tricou și cărțile enumerate mai sus.
Întregul articol poate fi citit aici
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News