Aprobare SUA pentru vânzarea de rachete Javelin către România – 80 mil. $

SUA
Sursa foto: Unsplash

Departamentul de Stat american a aprobat o eventuală vânzare către România a unor rachete Javelin şi echipament aferent în valoare de 80 de milioane de dolari (aproximativ 73,3 milioane de euro), iar Agenţia americană de Cooperare în domeniul Securităţii şi Apărării (DSCA) a eliberat certificarea necesară şi a notificat Congresul cu privire la această eventuală vânzare, anunţă DSCA pe site.

Guvernul României a cerut să cumpere 263 de rachete de tip Javelin FGM-148F şi 26 de unităţi uşoare de lansare de coamndă (Javelin Light Weight Command Launch Units, LWCLU).

Potrivit DSCA, pachetul mai conţine formatori de competenţe de bază cu productivitate îmbunătăţită, tiruri de simulare de rachetă, o asistenţă tehnică a Direcţiei de Management de Asistemţă a Securităţii (SAMD), asistenţă tehnică din partea Biroului Proiectului Rachetelor Tactice Aer-Sol (TAGM), alte echipamente şi servicii asociate şi elemente de logistică şi de susţinere a programului.

Costul total al pachetului este estimat la 80 de milioane de dolari, precizează DSCA. Această vânzare ”va susţine obiectivele politicii externe şi de securitate naţională a Statelor Unite printr-o contribuţie la o îmbunătăţire a securităţii unui aliat NATO, care constituie o forţă importantă a stabilităţii politice şi economice a Europei”, potrivit Agenţiei americane.

Citeste mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și:

Media PNL