ARF respinge oferta financiară a CFR Călători de operare a serviciilor cu ramele Alstom

Sursa foto: CFR Calatori

Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF) a decis anularea procedurilor de achiziţie de ”Servicii publice de transport feroviar de călători prin punerea la dispoziţie a materialului rulant nou achiziţionat de ARF, respectiv a trenurilor electrice inter-regionale, denumite RE-IR, destinate transportului interregional feroviar de călători”, loturile 2 şi 3 (CSP-L2 şi CSP-L3), organizate prin procedură competitivă, prin Bursa Română de Mărfuri (BRM).

Potrivit unui anunţ al autorităţii, decizia a fost luată întrucât cele două contracte de achiziţie CSP-L2 şi CSP-L3 nu s-au putut atribui unicului ofertant – CFR Călători – din cauza neîncadrării ofertelor financiare depuse în plafonul maxim al compensaţiei unitare stabilite prin mandatul preşedintelui ARF.

„În conformitate cu prevederile procedurilor de atribuire competitivă a contractelor de servicii publice, ARF a transmis de 6 ori pentru lotul CSP-L2, respectiv de 5 ori pentru lotul CSP-L3, solicitări de îmbunătăţire a ofertei financiare”, precizează autoritatea.

ARF va pune în aplicare noul mecanism în vederea reluării procedurilor competitive.

Aceste contracte au prevăzută o valabilitate de maximum 48 luni şi, respectiv, 50 de luni, şi vizează următoarele rute de circulaţie: patru rute de serviciu public (prestate cu 13 rame RE-IR1), respectiv: Bucureşti Nord – Braşov – Cluj Napoca, Bucureşti Nord – Braşov, Braşov – Deda – Cluj Napoca, Cluj Napoca – Deva – Timişoara Nord; patru rute de serviciu public (prestate cu 12 rame RE-IR1), respectiv: Bucureşti Nord – Suceava, Bucureşti Nord – Iaşi, Bucureşti Nord – Galaţi, Iaşi – Cluj Napoca.

„Atribuirea celor două contracte de servicii publice prin proceduri competitive reprezintă paşii legali întreprinşi de ARF de asigurare a tranziţiei de la o piaţă de servicii publice obligatorii cu contracte atribuite direct operatorilor de transport feroviar la una caracterizată prin atribuirea exclusiv prin proceduri competitive. În conformitate cu prevederile Regulamentului (CE) nr. 1.370/2007, începând cu 24 decembrie 2023, contractele de servicii publice pentru transportul feroviar de călători se atribuie, la nivelul tuturor statelor membre ale Uniunii Europene, prin proceduri competitive. În decembrie 2023, Guvernul României a actualizat cadrul legal de pregătire şi atribuire a contractelor de servicii publice de transport feroviar de călători, prin adoptarea OUG nr. 131/2023, prin care s-a stabili mecanismul de pregătire a procedurilor competitive de atribuire a contractelor menţionate”, spune instituţia.

Totodată, prin prevederile HG 1.453/2022 pentru atribuirea directă a contractelor de servicii publice pentru perioada decembrie 2022 – decembrie 2032, Guvernul României a creat mecanismul legal de utilizare a trenurilor RE-IR1 şi în perioada necesară finalizării noilor proceduri de atribuire competitivă.

Astfel, trenurile electrice RE-IR1 vor utilizate în cadrul serviciului public al României după predarea trenurilor către ARF de furnizorul Alstom Ferroviaria S.p.A.şi recepţionarea acestora.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: