Asigurările facultative de locuințe, o protecție în plus. Cea mai mare despăgubire din ultimii cinci ani

Sursa foto: asigura-locuinta.ro

Asigurările facultative de locuințe reprezintă o măsură esențială de precauție pentru orice proprietar de imobil. Astfel de polițe, deși uneori costul lor este destul de ridicat, oferă protecție suplimentară împotriva unor riscuri variate, cum ar fi inundațiile, cutremurele, incendiile sau alte dezastre naturale și umane, care nu sunt acoperite de asigurările obligatorii.

Optând pentru o asigurare facultativă, ne asigurăm fiecare dintre noi că avem un suport financiar pentru repararea sau reconstruirea locuinței în cazul unor astfel de evenimente neprevăzute

O companie membră a Uniunii Naţionale a Societăţilor de Asigurare şi Reasigurare din România a achitat, anul trecut, în baza poliţei de asigurare facultativă pentru locuinţă, o despăgubire de peste 2,5 milioane de lei, adică undeva la 514.000 de euro, această sumă fiind cea mai mare înregistrată în ultimii cinci ani, potrivit celor mai recente date UNSAR. Discutam despre o despăgubire de 2 ori mai mare decât cea achitată în anul 2022 și chiar de 4 ori mai mare față de cea din 2021.

Suma plătită de compania de asigurări a fost utilizată pentru a acoperi daunele cauzate de un incendiu. Este important de menționat că incendiile au fost și în anii trecuți principala cauză de daune semnificative la locuințe.

Pe lângă fenomenele naturale, asigurările facultative acoperă o mulțime de alte daune, cum sunt inundațiile produse de avarii ale instalațiilor de apă-canal, climatizare, termoficare, dar și defecțiuni ale centralei termice.

În plus, dacă alegeți un pachet premium, veți fi despăgubiți și pentru daune ale bunurilor electronice sau electrocasnice. Adică dacă din cauza unor probleme la sistemul de energie electrică să spunem că vi se strică frigiderul, inclusiv acesta poate fi reparat sau schimbat pe banii din polița facultativă.

Problema este că noi nu ne facem asigurări obligatorii, că să nu mai discutăm despre cele facultative.

Reprezentanții UNSAR susțin doar 17% din locuințe sunt protejate și printr-o poliță facultativă, iar companiile de asigurări verifică și aprobă zilnic peste 73 de dosare de daună doar în baza acestor tipuri de asigurări. Adică 73 de persoane sau familii care au plătit niște sume pentru aceste asigurări, dar acum nu își fac griji că nu au cu ce bani să își rezolve problemele.

În România de obicei la polițele facultative apelează cei care au credite ipotecare, asta pentru că băncile obligă clienții să dețină în primul rând asigurarea obligatorie, iar apoi să încheie și o poliță facultativă.

Însă pentru liniște poate nu ar fi rău să ne gândim de două ori înainte de a spune un NU hotărât acestor variante de protecție.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: