BNR, așteptată să mențină momentan dobânda cheie. Când vin tăierile

BNR
Sursa foto: INQUAM / Octav Ganea

Banca Națională a României este așteptată din nou de către analiști să mențină dobânda cheie la ședința de politică monetară de astăzi. Din mai ar putea veni însă prima scădere a dobânzii cheie, deși relaxarea de facto a condițiilor monetare a început deja prin excedentul record de lichiditate.

BNR va păstra dobânda cheie la 7% pe an, pentru a noua ședință la rând, la nivelul stabilit în ianuarie 2023, chiar dacă inflația s-a redus de atunci de la un nivel de două cifre la 6,6% la finele anului trecut, anticipează analiștii.

„Ne așteptăm ca prima scădere a ratei cheie să fie în mai și aceasta să ajungă la 5,5% până în decembrie 2024, dar subliniem că există șanse în creștere ca ciclul de tăiere a dobânzilor să înceapă mai devreme și să se încheie la un nivel mai ridicat, în situația în care condițiile de lichiditate vor rămâne foarte acomodative”, scriu economiștii ING Valentin Tătaru, Ștefan Poșea și Frantisek Tarborsky.

Excedentul de lichiditate a ajuns la 60,7 miliarde de lei în ianuarie, în creștere cu peste o treime față de decembrie, stabilind un nou record istoric. Puzderia de bani din piață pune presiune pe scăderea dobânzilor, care s-au adunat oricum în jurul ratei facilității de depozit de 6% pe an. Inclusiv ROBOR la 3 luni a scăzut la sub 6,2% în ianuarie, cu circa 10 puncte de bază sub nivelul din luna precedentă.

Guvernatorul Mugur Isărescu a spus în mai multe rânduri că despre reducerea ratei cheie se va discuta când inflația va veni sub dobânda cheie și va deveni clar că dezinflația este ireversibilă.

„În pofida ultimelor două date lunare privind inflația, care a scăzut sub nivelul ratei cheie, creșterea așteptată a indicelui prețurilor de consum în ianuarie și amânarea consolidării fiscale vor întârzia probabil discuțiile privind reducerile ratelor până la ședința din mai. Riscul de a veni cu prima reducere la ședința anterioară este semnificativ după ce guvernul a extins plafonul adaosului comercial pentru unele produse alimentare de bază, deși, respingerea Băncii Centrale Europene a ideii de tăiere prematură a dobânzilor susțin ipoteza noastră privind o reducere a dobânzii BNR în mai”, arată Ciprian Dascălu, economist șef al BCR.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: